La Galeriile FormArt din București a fost vernisată zilele acestea o expoziție de pictură cu genericul „Poem” a artistului plastic Galina Vieru, informează MOLDPRES.
Artista și-a propus să ducă peste Prut – Albastrul de Moldova, prin profunzimile culorii și prin vers. Acest simbol reflectat deja de un deceniu în creația Galinei, cuprinde în sine esența, simbolistica și esteticul arhitecturii vernaculare, cât și legătura spirituală a universului uman cu Dumnezeu.
Solicitată de agenție, Galina Vieru a menționat că aceasta este a doua ei expoziție la București și a expus pe simeze 35 de lucrări.
Cu toate că prima expoziție la București am vernisat-o în 2014, acum a fost absolut altceva. Am trăit acele momente pe care mi le-am dorit cu ardoare, la intensitate maximă. Am simțit atât de multă căldură, seninătate, bucurie, care cred eu că se numește… dragoste. M-am simțit mai mult decât acasă. Și acum trec prin mine fiorii acestui vernisaj, care m-au umplut de motivație și vise noi. Datorită sutelor de felicitări și desigur datorită celor prezenți la vernisaj, am obținut o nouă pereche de aripi, dar și după multă muncă, recunosc.
a mai spus autoarea
La vernisaj au luat cuvântul Magda Mihailescu, curatorul expoziției, Marius Tița, jurnalist și critic de artă și omul de afaceri Ion Sturza, care prin discursul său a subliniat rolul artistei în societate și în calitate de activist civic, care promovează valorile naționale și europene. La eveniment au fost prezenți artiști, jurnaliști, oameni de afaceri, iubitori de artă și familia artistei.
Galina Vieru nu este doar un pictor, un poet, este un activist civic foarte important pentru Republica Moldova. Este foarte activă pe rețelele de socializare, are foarte multe expoziții și este un mesager al Patriei noastre, al Republicii Moldova, al tot ce se numește Român într-un sens mai larg și nu în ultimul rând – un mesager al femeilor.
a subliniat Ion Sturza
Este foarte multă sugestie vizuală puternic cromatică. Ea pornește de la marile gânduri, ajungând la actualități, idealuri și realitate.
a constatat Marius Tița
În cadrul vernisajului s-a vorbit despre importanța artei în viața societății de azi, despre rolul psihologic al culorii în gândirea umană, despre frumos. S-au citit poeme, iar Galina Vieru în discursul său a accentuat nuanțele identității noastre și importanța apropierii celor două maluri de Prut. Vernisajul a avut loc chiar de ziua ei de naștere, zi în care Bucureștiul a îmbrățișat-o mai cald ca niciodată, primind cu deschidere și aplauze expoziția „Poem”. Pictorița a vernisat prima expoziție personală la București în 2014, cu titlul „Cerul casei mele”.
Născută în 1983 în satul Puțintei, raionul Orhei, Galina Vieru a absolvit Facultatea de Arte Plastice și Design a Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (2000-2005). A urmat studii de masterat la aceeași instituție (2005-2006). Este deținătoare a numeroase premii naționale și internaționale, unul dintre care este cel al Asociației Culturale „Andromeda” pentru promovarea artelor frumoase.
Expoziția va fi deschisă până la 2 iunie.