Campioana Republicii Moldova la gimnastică ritmică, Emily Beznos, a obținut premiul „Shooting Star”. Concursul s-a desfășurat la Budapesta. Distincția i-a fost înmânată de directorul companiei Kamran Ramazanov.
Premiul Shooting Star a fost instituit în anul 2018 și se acordă gimnastelor care se evidențiază nu doar prin abilitățile sportive, ci au o istorie de viață remarcabilă, reprezintă un model demn de urmat și o sursă de inspirație atât pentru gimnaste, cât și pentru societate, transmite realitatea.md.
„Emily Beznos își propune cu adevărat să inspire prin propriul exemplu. Ea nu este doar o gimnastă de top, ci și o savantă desăvârșită și o susținătoare a puterii fetelor. Și toate astea la doar 17 ani! Fiind acceptată în universitate la doar 14 ani, Emily a absolvit Universitatea de California (UCLA) în 2022 la vârsta de doar 16 ani, devenind unul dintre cei mai tineri absolvenți din istoria acestei prestigioase universități, obținând o diplomă de licență în Științe Cognitive”.
transmite Federația de Gimnastică Ritmică din Republica Moldova (FGRS)
Emily Beznos este campioana Republicii Moldova la gimnastică ritmică, la categoria senioare. Din anul 2023 a reprezentat Republica Moldova la cele mai importante evenimentele sportive, precum Campionatul European de la Baku (2023), Campionatul Mondial de la Valencia (2023), Cupa Europeană de la Baku (2024), precum și toate cupele mondiale de gimnastică ritmică.
La Campionatul European de Gimnastică Ritmică de la Budapesta, Emily Beznos a participat cu programul întreg de 4 exerciții – cerc, minge, măciuci și panglică. Deși nu a reușit calificarea în finale, sportiva noastră s-a remarcat prin expresivitate și o pregătire tehnică foarte bună.
Din lotul Republicii Moldova, cel mai bun rezultat a fost înregistrat de Polina Bulat, care s-a clasat pe locul 11 la exercițiul cu mingea, înregistrând cel mai bun rezultat pentru Republica Moldova la Campionatele Europene din ultimii ani.
La Campionatul European de Gimnastică Ritmică, desfășurat în perioada 22-26 mai 2024, au participat peste 300 de sportive din 40 de țări.