Peste 200 de rezerviști din nordul Republicii Moldova au fost chemați la ordin la Bălți pentru un stagiu intensiv de cinci zile. Participanții, familiarizați din trecut cu uniforma militară și cu mirosul prafului de pușcă, vor beneficia de instruire specializată în tactici de luptă și manevrarea armamentului Armatei Naționale.
La sosire, înainte de a intra în corturile de campanie, rezerviștii au fost supuși unui control medical. Ulterior, fiecare a fost echipat corespunzător pentru pregătirea ce urmează.
Distribuim la fiecare domn, care participă la exercițiile de cinci zile distribuim: două perechi de tricouri, două perechi de chiloți, o cureauă și două perechi de ciorapi. Distribuim o formă: tunică și pantaloni, chipiu bocani și ciupici.
militar responsabil de distribuirea echipamentului
Antrenamentele au adunat rezerviști de diverse categorii, de la foști militari de carieră până la absolvenți ai catedrei militare.
Am întâmpinat cu precauție, dar până la urmă la Centrul Militar m-au convins că nu e legat de război. Am urmat cursurile Catedrei Militare de la Universitate. Acum prima dată am fost chemat.
militar în rezervă
Serviciu militar l-am făcut pe contract ca ofițer în unitatea de la Bălți. Am făcut academie militară 4 ani. După care am lucrat pe contrat 5 ani de zile.
– Mulți au reacționat cam bolnăvicios la chemare, dvs?
– Destul de pozitiv că asta este obligațiunea fiecărui cetățean.
– La ce vă așteptați în aceste 5zile?
-Senzații tari.
VADIM BUZINSCHI, locotenent major în rezervă
Înainte de a începe exercițiile de tragere și tacticile de luptă, mulți dintre participanți și-au amintit de zilele de instrucție și de disciplina militară strictă.
Pentru că în Bălți am făcut serviciul, tot aici am servit patriei în prima brigadă și să ne mai aducem aminte de armată foarte bucuros, nu știu desigur alții, dar eu din partea mea am fost bucuros.
militar în rezervă
Ministerul Apărării a confirmat că aceste antrenamente se desfășoară în conformitate cu legea privind rezerva Forțelor Armate și planul anual de instruire al Armatei Naționale.
Scopul acestui exercițiu este de a verifica aptitudinile și familiarizarea cu echipamentul și armamentul din dotarea Armatei Naționale. Întreaga perioadă, ei se vor afla în centrul de instruire, unde vor fi antrenați și instruiți conform planului de instruire.
Daniel Vrabii, ofițer de presă la Birigada de Infanterie Motorizată Moldova