Potrivit Ministerului Educației, tinerii au fost informați despre felul în care se desfășoară examenele și responsabilitățile pe care le vor avea, potrivit europalibera.org.
Inițiativa face parte din Campania Națională „Fii ONEST, nu copia!”, lansată de minister și Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare, cu scopul de a asigura integritatea procesului de evaluare la nivel gimnazial.
La începutul anului, autoritățile au constat că în instituțiile de învățământ din Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Drochia, Dubăsari, Rezina și Șoldănești există discrepanțe semnificative între rezultatele elevilor la examenele de absolvire a clasei a XII-a și a IX-a.
„În unele din aceste raioane, în clasa a IX-a, circa 20% din elevi au avut note de nouă și zece la examenele de absolvire a gimnaziului, iar la BAC niciunul nu a atins aceste rezultate. Din acest motiv, considerăm că este bine să avem un proces de monitorizare externă, prin intermediul căruia să ne asigurăm că toți copiii susțin examenele în condiții egale, și că o notă de nouă din Cahul este egală cu o notă de nouă din Chișinău, Briceni sau Edineț”, a spus ministrul Educației, Dan Perciun.
Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei, în colaborare cu Ministerul Educației.
Circa 30.000 de mii de elevi vor susține în acest an examenele de clasa a XI-a. Anul trecut, 50% din absolvenții de gimnaziu și-au continuat studiile la liceu.
La începutul lunii decembrie au fost publicate rezultatele testului PISA (Programme for International Student Assessment), care se dau din trei în trei ani.
Testele au arătat că fiecare al doilea elev de 15 ani din R. Moldova atinge cel puțin nivelul minim de competențe la lectură și științe, în timp ce la matematică doar 44,3% ating acest nivel.
Totodată, experți în educație susțin că performanțele elevilor din școlile mici este cu o „întârziere de 2,5 ani”, în comparație cu cele mari.