China a afirmat miercuri că va menţine presiunea militară asupra Taiwanului atât timp cât provocările „în favoarea independenţei” insulei autonome vor continua, transmite AFP, informează agerpres.
Săptămâna trecută, Beijingul a desfăşurat timp de două zile importante manevre militare în jurul Taiwanului, mobilizând nave şi avioane militare încărcate cu muniţie reală.Taiwn
Exerciţiile au început la trei zile după discursul rostit la învestirea sa de noul preşedinte taiwanez, Lai Ching-te, considerat separatist de Beijing.
Miercuri, Biroul pentru afacerile taiwaneze (TAO) al Beijingului a anunţat că alte manevre militare ar putea urma celor de săptămâna trecută.
Atât timp cât provocările în favoarea independenţei Taiwanului vor continua, acţiunile Armatei populare de eliberare pentru a apăra suveranitatea şi integritatea teritorială vor continua.
a declarat Zhu Fenglian, purtătoare de cuvânt a TAO, într-o conferinţă de presă
Ea a descris retorica preşedintelui Lai ca „extrem de imprudentă”, adăugând că ea „riscă” să antreneze ‘în mod inevitabil un război în Strâmtoarea Taiwan şi să le provoace daune grave compatrioţilor noştri din Taiwan’.
Nu vom tolera, nu vom cauţiona sau autoriza niciodată aşa ceva, şi trebuie să contracarăm şi pedepsim.
a declarat ea
Cu cât provocarea este mai mare, cu atât riposta este mai puternică.
a adăugat purtătoarea de cuvânt