Irlanda susține cu mare entuziasm demersul Republicii Moldova de a adera la Uniunea Europeană și își dorește ca Republica Moldova să devină membru UE cât mai curând posibil. Declarația aparține președintelui Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl, și a fost făcută la conferința de presă de la Chișinău, susținută împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, transmite IPN.
Deși la început, când am aderat, eram printre cele mai sărace țări din comunitățile europene, astăzi suntem printre cele mai bogate țări ale Uniunii Europene. Aderarea nu a fost singurul motiv pentru aceasta, dar a fost o forță motrice în creșterea bunăstării țării noastre.
a menționat președintele Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei
Seán Ó Fearghaíl a declarat că unul dintre scopurile vizitei a fost aprofundarea relațiilor parlamentare.
Dar am și motive speciale. În primul rând vreau să vă mulțumesc personal pentru miile de cetățeni moldoveni pe care ni i-ați „împrumutat” nouă ca țară, pentru că ei au o contribuție minunată la dezvoltarea socială și economică a țării. Sunt niște persoane care au o etică a muncii deosebită. Îi îndemn să nu piardă legătura cu patria lor, să nu renunțe la tradițiile lor, dar în același timp să le respecte pe ale noastre.
a notat oficialul irlandez
Potrivit lui, diaspora are un rol semnificativ în dezvoltarea propriei țări și așa a fost și în cazul Irlandei. Și este foarte important că autoritățile de la Chișinău reușesc să mențină relații puternice cu diaspora țării. Acesta i-a încurajat pe moldovenii aflați în străinătate să nu piardă legătura cu țara lor de origine și chiar să se întoarcă acasă cu experiența acumulată și să contribuie la dezvoltarea țării.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a precizat că discuția a fost una foarte bună, au fost trecute în revistă evenimentele, situația politică și economică din Republica Moldova.
Irlanda și Moldova au mai multe similitudini, atât în istoria sa, cât și în parcursul european. Avem ce învăța unii de la ații și cine dacă nu Irlanda înțelege condiția Moldovei în procesul de integrare europeană.
afirmă Igor Grosu
El a mulțumit autorităților irlandeze pentru decizia de a deschide ambasadă la Chișinău, fapt care reprezintă un eveniment politic și diplomatic puternic. „Am menționat progresele noastre în procesul de integrare eu și am rugat colegii irlandezi să ne susțină în procesul nostru de deschiderea oficială a negocierilor”, a mai spus șeful legislativului.
Vizita președintelui Camerei Reprezentanților Parlamentului Irlandei, Seán Ó Fearghaíl, în Republica Moldova este prima vizită a unui speaker irlandez în cei 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice moldo-irlandeze.