Produselor și serviciilor cu un impact redus asupra mediului li se va acorda o etichetă ecologică care va asigura informarea consumatorilor despre calitatea acestora. Inițiativa a fost susținută de guvern, transmite IPN.
Potrivit ministerului mediului, Sergiu Lazarenco, acest sistem va încuraja operatorii să comercializeze mărfuri sau servicii cu un impact redus asupra mediului, iar consumatorii – să identifice ușor mărfurile și serviciile care sunt prietenoase mediului și inofensive din punct de vedere ecologic.
Documentul a fost elaborat în contextul necesității formării cadrului normativ de punere în aplicare a Regulamentului privind etichetarea ecologică, prin includerea simbolului „ECO”.
Eticheta ecologică nu se aplică medicamentelor de uz uman. Ea se va acorda la solicitarea operatorului, de către instituția de certificare în domeniul etichetării ecologice, acreditat de Centrul Național de Acreditare (MOLDAC).