Dacă Ilan Sor ar renunța eventual la cetățenia moldovenească, după ce a obținut-o pe cea rusească, aceasta nu poate afecta cauzele pe rol, în care este vizat. În schimb, ar putea influența procedurile de extrădare sau de cooperare juridică internațională, a precizat șeful-adjunct al Procuraturii Anticorupție (PA), Octavian Iachimovschi, într-un răspuns pentru „Teleradio-Moldova”.
Renunțarea la cetățenie (nr. red: a Republicii Moldova) ar putea influența procedurile de extrădare sau de cooperare juridică internațională. De exemplu, dacă Ilan Șor este căutat în alte țări sau are investigații în curs de desfășurare în alte jurisdicții, renunțarea la cetățenie ar putea afecta modul în care autoritățile moldovene cooperează cu alte state în aceste cauze
se arată în răspunsul PA din 5 iunie, pentru „Teleradio-Moldova”
Totuși, renunțarea la cetățenie nu înseamnă că dosarele de pe rol vor fi afectate, precizează PA. Octavian Iachimovschi dă asigurări că, indiferent de cetățenia pe care o are, Ilan Șor, condamnat de justiția din Republica Moldova la 15 ani de închisoare pentru devalizarea sistemului bancar al țării, va fi tras la răspundere.
Renunțarea la cetățenie nu înseamnă că dosarele de pe rol în privința lui Ilan Șor vor fi încetate. Procedurile legale în cadrul acestor dosare vor continua conform legislației în vigoare, iar Ilan Șor va putea fi tras la răspundere în fața autorităților moldovene, indiferent de cetățenia sa
se mai arată în răspunsul PA.
Amintim că Ilan Șor a primit cetățenia Federației Ruse. Informația a fost făcută publică de oligarhul fugar la mijlocul lunii mai. Șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a confirmat pentru „Teleradio-Moldova” că Ilan Șor a primit cetățenia Rusiei încă la începutul anului 2024. Astfel, Șor deține, în prezent, trei cetățenii – cea a Republicii Moldova, a Israelului și a Federației Ruse. Solicitat atunci pentru o reacție, șeful Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu a declarat pentru sursa noastră că Ilan Șor nu a depus, până pe 16 mai, nici o cerere de renunțare la cetățenia R. Moldova.
Ilan Șor: condamnat și cercetat pentru frauda bancară
Ilan Șor a fugit din Republica Moldova în vara anului 2019, odată cu fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc. Timp de mai mulți ani, el a locuit în Israel – țară a cărui cetățean este. De la începutul anului trecut, Șor a început să plece tot mai des în Federația Rusă, țară în care locuiește soția și copiii săi. Anterior, Interpol Chișinău i-a cerut Kremlinului să-l rețină și să-l extrădeze în Republica Moldova pe oligarhul fugar. Cererea a fost, însă, refuzată.
De menționat că Șor a continuat să se implice în politica de la Chișinău, chiar dacă a fugit din țară. Inițial, o făcea prin intermediul partidului său care îi purta numele, declarat neconstituțional între timp, iar ulterior – prin intermediul formațiunilor politice afiliate lui. Guvernarea de la Chișinău îl acuză că ar conduce un „grup criminal organizat”, care încearcă să destabilizeze situația în Republica Moldova, în interesul Federației Ruse. Oligarhul respinge acuzațiile.
În aprilie 2023, el a fost condamnat pe Ilan Șor la 15 ani de închisoare. Judecătorii au pus atunci sechestru pe bunuri în valoare de peste 5 miliarde de lei, care îi aparține oligarhului fugar. Potrivit PA, termenul executării pedepsei cu închisoare aplicată lui Șor se va calcula din momentul reținerii acestuia de către organele competente.
PA a precizat pentru „Teleradio-Moldova” că Ilan Șor este vizat, în prezent, în cauza penală denumită generic „Frauda Bancară”, care se află la moment în faza de urmărire penală.
Amintim în acest context că Ilan Șor se află în lista neagră a guvernelor american și britanic. La fel, el figurează pe listele de sancțiuni impuse inclusiv de Canada și UE, pentru legături cu Kremlinul și tentative de destabilizare a Republicii Moldova.