Un cetățean al Republicii Moldova, care venea din Cehia, a fost depistat cu un permis de conducere fals. Cazul a avut loc în punctul de trecere a frontierei Costești, potrivit moldova1.md.
Potrivit Poliției de Frontieră a R. Moldova, pasagerii au fost supuși unui control suplimentar. Ca urmare, polițiștii de frontieră au depistat în portmoneul unui moldovean un permis de conducere, pretins a fi eliberat de către autoritățile din Polonia, cu semne vădite de falsificare.
În cadrul audierii, tânărul de 27 ani, originar din raionul Șoldănești, a declarat că obținuse documentul contra unei sume de 1300 euro.
Permisul neveridic a fost ridicat, urmând a fi transmis spre expertiză în laboratorul criminalistic.
În continuare, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale Nord cercetează cazul sub toate aspectele legale.