Cel puţin 174 de civili au fost ucişi şi 690 răniţi în Ucraina în luna mai, acesta fiind cel mai mare bilanţ începând din iunie 2023 înregistrat într-o lună, potrivit datelor Misiunii ONU de monitorizare a drepturilor omului în Ucraina (HRMMU), relatează news.ro, potrivit zdg.md.
„Numărul civililor ucişi reprezintă o creştere de 31% faţă de aprilie 2024. Mai mult de jumătate dintre victimele din luna mai au fost înregistrate în oraşul şi regiunea Harkov, unde forţele armate ruse au lansat o nouă ofensivă terestră la 10 mai. Principalul motiv pentru numărul mare de victime civile a fost utilizarea de bombe şi rachete lansate din aer asupra unor zone populate, cum ar fi comunităţile din apropierea liniei frontului şi oraşul Harkov”, a precizat ONU.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, anulează planurile pentru un fond de ajutor militar de 100 de miliarde de dolari pe cinci ani pentru Ucraina, după ce s-a confruntat cu respingerea din partea membrilor alianței. În schimb, el cere țărilor să își mențină contribuțiile actuale, scrie Bloomberg cu referire la surse.
Anterior, Stoltenberg a dezvăluit un plan de a pune în comun contribuții ale aliaților în valoare de 100 de miliarde de dolari pe o perioadă de cinci ani, dar țările au pus la îndoială viabilitatea planului din cauza reticenței lor de a oferi noi fonduri.
Noua propunere a lui Stoltenberg, care poate fi susținută de membrii NATO, îi angajează pe aliați să ofere cel puțin 40 de miliarde de euro pe an pentru ajutor letal și non-letal pentru Ucraina. Această sumă ar fi egală cu contribuția medie anuală de la invazia pe scară largă a Rusiei din 2022.
NATO va determina țintele de donații ale fiecărei țări pe baza unui procent din PIB-ul lor și apoi probabil va publica totalurile într-un raport anual.
Sursele Bloomberg au declarat că scopul este de a oferi mai multă transparență cu privire la ceea ce aliații oferă Ucrainei, în timp ce se exercită o presiune blândă asupra membrilor care nu își onorează angajamentele. Statele Unite vor reprezenta aproximativ jumătate din ajutor, iar restul va merge către cei 31 de membri ai Alianței.
Deși noul plan nu va include fonduri noi, NATO speră că va oferi Ucrainei o mai mare predictibilitate cu privire la nivelul de sprijin în anii următori.
În noaptea de 8 iunie, rușii au lansat o rachetă de aviație ghidată Kh-59 din regiunea Kursk, precum și 13 drone „Shahed” din zonele Kursk și Capul Chauda (Crimeea ocupată temporar) asupra Ucrainei.
Potrivit comandantului Forțelor Aeriene, Mikola Oleșciuk, ca urmare a operațiunilor de luptă, Forțele de Apărare Aeriană ale Ucrainei au doborât 9 drone de atac și a o rachetă X-59 în cadrul regiunilor Harkov, Zaporojie, Poltava și Dnipropetrovsk.