Nu orice muncă pe care o face copilul este considerată exploatare. Există activități în care familiile își pot implica copiii pentru a le dezvolta capacitățile necesare pentru o viață independentă. Exploatare este atunci când activitatea depășește capacitățile copilului, îi afectează studiile sau îi pune în pericol sănătatea. Republica Moldova, ca și alte țări, continuă să se confrunte cu exploatarea copiilor prin muncă. Zeci de mii de copii sunt lăsați în grija rudelor în timp ce părinții sunt plecați peste hotare, iar situația este agravată de sărăcia persistentă. Traian Țurcanu, specialist în protecția copilului la UNICEF Moldova, a subliniat acest lucru la prezentarea unui raport privind exploatarea copiilor prin muncă. Raportul subliniază necesitatea modificării cadrului normativ național pentru a reglementa munca copiilor în sectorul informal, stabilind standarde de siguranță și sănătate, asigurând accesul la educație și servicii sociale și sancționând încălcările legii, transmite IPN.
Estimativ, peste 30 de mii de copii sunt lăsați în grija bunicilor sau altor rude pe motiv că unul sau ambii părinți sunt plecați peste hotare. La fel, există probleme legate de sărăcie, ceea ce îi constrânge pe mulți copii să își câștige hrana sau să-și ajute familiile să depășească sărăcia. „Noi, UNICEF, încercăm să oferim suportul necesar autorităților, societății civile, pentru a combate acest flagel prin diferite măsuri, precum îmbunătățirea cadrului legislativ, oferirea de instruiri, campanii de informareˮ, a comunicat Traian Țurcanu, precizând că exploatarea nu poate fi combătută decât dacă există o abordare multisectorială.
Avocatul poporului pentru drepturile copilului, Vasile Coroi a declarat că exploatarea copilului prin muncă este o încălcare gravă a dreptului copilului, în primul rând la sănătate, dezvoltare, protecție față de orice formă de violență. Ținând cont că drepturile copilului sunt interdependente, practic afectarea acestui drept afectează și alte drepturi prevăzute de Convenția ONU cu privire la drepturile copilului.
Am ales în 2023 să monitorizăm cum sunt respectate drepturile copiilor prin prisma exploatării prin muncă a acestora. Bineînțeles, nu este vorba doar despre Convenția ONU cu privire la drepturile copilului, am analizat, desigur, cele două convenții ale Organizației Internaționale a Muncii și cum ele sunt reflectate în cadrul normativ, dar și în aplicarea în practică a acestora în Republica Moldova.
– a spus ombudsmanul
Nici Legea cu privire la drepturile copilului, nici Codul Muncii nu reglementează munca în sectorul informal al copiilor. „Noi avem o vârstă legală la care copii pot fi angajați în baza unui contract individual de muncă. Avem mecanisme de control din partea Inspectoratului de Stat al Muncii, dar atunci când vorbim de sectorul informal, avem dificultăți, deoarece nici nu este reglementatˮ, a spus avocata și experta Arina Țurcan-Donțu, menționând necesitatea de a reglementa acest segment și de a stabili de siguranță și sănătate.
Raportul tematic „Exploatarea copiilor prin muncă” în Republica Moldova a fost elaborat de Avocatul Poporului pentru drepturile copilului, cu sprijinul financiar al UNICEF Moldova.