NATO discută despre desfăşurarea mai multor arme nucleare, scoaterea lor din depozite şi punerea lor în stare de prealertă. Aceste discuții vin în contextul ameninţărilor în creştere din partea Rusiei şi Chinei, a declarat secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, cotidianului britanic Telegraph preluat luni de Reuters, potrivit digi24.ro.
Conform șefului NATO, în prezent au loc consultări între statele membre privind transparenţa legată de arsenalul nuclear al NATO, ca metodă de descurajare.
Nu voi intra în detalii operaţionale privind numărul de ogive nucleare care ar trebui să fie operaţionale şi care ar trebui depozitate, dar trebuie să ne consultăm în privinţa acestor probleme. Exact asta facem.
a declarat secretarul general
Stoltenberg a apreciat că „transparenţa ajută la comunicarea mesajului direct că suntem, desigur, o alianţă nucleară”. El a adăugat că obiectivul NATO este o lume fără arme nucleare, „dar atâta vreme cât există arme nucleare, vom rămâne o alianţă nucleară, deoarece o lume în care Rusia, China şi Coreea de Nord au arme nucleare, iar NATO nu, este o lume mai periculoasă”.
Secretarul general a afirmat săptămâna trecută că armele nucleare sunt „garanţia finală de securitate” a NATO şi o modalitate de menţinere a păcii.
Reuters reaminteşte de avertismentele repetate ale preşedintelui rus Vladimir Putin că Moscova ar putea recurge la arme nucleare pentru autoapărare în situaţii extreme. Liderul de la Kremlin acuză Statele Unite şi aliaţii europeni ai acestora că împing lumea în pragul unei confruntări nucleare prin dotarea Ucrainei cu armament în valoare de miliarde de dolari, o parte din aceste arme fiind utilizate împotriva unor obiective de pe teritoriul Rusiei.
NATO, care şi-a asumat un rol mai important în coordonarea furnizării de arme pentru forţele ucrainene, nu discută frecvent în mod public subiectul armamentului, însă se ştie că SUA au desfăşurat arme nucleare în mai multe locuri din Europa.