DESCOPERIREA FLUORULUI – 1886
În anul 1886, chimistul francez Henri Moissan descoperă fluorul, printr-un proces de izolare. Existența fluorului era cunoscută, însă toate încercările de a-l obține fuseseră nereușite. Pentru această descoperire Moissan a fost destins cu Premiul Nobel pentru Chimie.
SEMNAREA CĂRȚII ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE – 1945
Cu 59 de ani mai târziu, în 1945, după terminarea celui de Al Doilea Război Mondial, se semnează de către 50 de țări Carta Organizației Națiunilor Unite, un tratat care înființează Organizația Națiunilor Unite, scurt ONU.
A MURIT CONSTANTIN STERE – 1936
Tot în această zi, în 1936 a decedat Constantin Stere, un om politic, jurist, profesor, savant și scriitor român. A desfășurat o activitate publicistică remarcabilă, fiind fondatorul și conducătorul revistei „Viața românească”.
ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL – 1998
De asemenea, este bine de menționat că în data de 26 iunie România sărbătorește ziua drapelului național. Tricolorul ca simbol al națiunii române apare abia la începutul secolului XX, odată cu răscoala lui Tudor Vladimirescu, în cadrul căreia drapelului i se atribuie pentru prima oară semnificația: : „Libertate (albastrul cerului), Dreptate (galbenul ogoarelor), Frăție (roșul sângelui)”.
A MURIT DUMITRU MATCOVSCHI – 2013
Cu regret pentru Republica Moldova, în această zi, în anul 2013, a decedat Dumitru Matcovschi, poet, scriitor și dramaturg, a lăsat o amprentă profundă în literatură și teatru. A fost redactor la ziarul „Moldova Socialistă”, apoi la săptămânalul „Cultura” și la revista „Nistru”.