Acum 84 de ani, pe 26 iunie, Basarabia a fost ruptă de România, în urma unei înțelegeri dintre Stalin și Hitler. De ce a cedat România teritoriul de azi al Republicii Moldova și cum manipulează propaganda rusă acest eveniment, numindu-l „eliberare”? Să vedem.
26 iunie 1940, o filă tragică în istoria Basarabiei. Anume în această zi, în timp ce Europa era cuprinsă de cel de al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a înaintat o notă ultimativă Regatului României. Kremlinul cerea României să renunțe la Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herța, susținând că aceste teritorii ar fi populate în principal de ucraineni – un fals grosolan. Guvernul României a primit doar 24 de ore ca să răspundă ultimatumului sovietic. În caz de refuz, Uniunea Sovietică amenința cu acțiuni militare imediate. Astfel, România s-a trezit între ciocan și nicovală, rămasă fără aliați și cu resurse militare și economice mult inferioare URSS-ului.
Acest scenariu dramatic a devenit posibil după semnarea între doi tirani, Stalin și Hitler, a unui document care împărțea Europa de Est între Germania nazistă și URSS – a Pactului Ribbentrop-Molotov și protocolul său adițional secret.
Situația României s-a înrăutățit pe măsură ce alianțele și acordurile de securitate s-au prăbușit odată cu ocuparea statelor aliate. Mai întâi, Cehoslovacia a fost ocupată parțial de Germania nazistă, în 1938. Odată cu acest important aliat din cadrul Micii Antante, România a pierdut și accesul la industria de război a acesteia. Nu o mai putea apăra de sovietici nici tratatul din 1921, cu Polonia. Asta după ce, în septembrie 1939, Polonia a fost invadată de către Uniunea Sovietică și Germania nazistă. Ultima speranță a Bucureștiului, Franța, a capitulat și ea în fața Germaniei, la 22 iunie 1940. Astfel, România s-a trezit față în față cu URSS, în timp ce vecinii bulgari și maghiari revendicau și ei teritorii românești.
Acesta este, așadar, contextul – extrem de complicat – în care s-a pomenit Regatul României când a primit ultimatumul URSS-ului. Cum nu a avut timp nici să consulte potențiali aliați, țara a fost forțată să-i cedeze Uniunii Sovietice Basarabia și Bucovina de Nord. Decizia a fost luată de către Consiliul de Coroană la 27 iunie 1940, iar, deja a doua zi, trupele sovietice ocupau aceste pământuri, supunând populația unor represalii și politici crunte de epurare și deznaționalizare.
Cum Europa fusese deja împărțită prin pactul dintre Germania Nazistă și URSS, două luni mai târziu, Hitler și Italia fascistă impun România să-i cedeze deja Ungariei o parte din Transilvanie. Bucureștiul se pomenește într-o o criză politică fără precedent, care va și conduce în cele din urmă la instaurarea unui regim cu viziuni fasciste în România.
Evenimentele de acum 84 de ani au o asemănare izbitoare cu peisajul geopolitic actual. La fel ca și ultimatumul sovietic înaintat României în iunie 1940, conflictul contemporan inițiat astăzi de Rusia în Ucraina se bazează pe justificări similare. Și anume: așa zisa „protejare a etnicilor ruși”, și pretinsa rectificarea unor nedreptăți istorice, existente ce-i drept doar în mintea unui singur om, Vladimir Putin.
Ca și în cazul raptului Basarabiei, cerințele Kremlinului față de Ucraina nu sunt nici legale, nici logice. Putin a cerut Ucrainei să-și retragă forțele din patru regiuni pe care nu a reușit să le ocupe integral cu forța – Donețk, Luhansk, Herson și Zaporijie. Mai cere demilitarizarea și renunțarea la aspirațiile legate de NATO ale statului vecin. Diferența este că întreaga lume civilizată (pe care Putin nu a reușit să o cumpere cu petrol ieftin), susține Ucraina și nu lasă ca ambițiile totalitare ale Kremlinului să se realizeze.
După aproape 70 de ani petrecuți în URSS, sub dictatul Moscovei, noi, locuitorii acestor tărâmuri, încă mai rezonăm dureros cu evenimente precum subjugarea istorică și lupta pentru independență. În pofida asemănărilor cu evenimentele din trecut și anexarea forțată din 40, avem azi șansa unică să ne protejăm de război și să ne asigurăm stabilitatea economică și politică. Pe noi nu ne forțează nimeni – așa cum a procedat URSS în trecut – să devenim membri ai Uniunii Europene. Mai mult, mai toate statele europene cu care împărțim trecutul sovietic fac eforturi ca să se alăture acestor state libere și prospere din cadrul UE.
În trecut, noi nu am avut de ales în a deveni parte din lumea rusă, cum nu am avut nici după destrămarea URSS, devenind membri ai CSI, căci altfel Moscova reactiva conflictul transnistrean și aducea din nou ceea ce poate mai bine – moarte, suferință, război. Acum, facem nu doar o alegere politică de a deveni un stat cu adevărat european, ci și o alegere pentru a ne proteja statalitatea și a evita să devenim din nou o colonie a unui regim care nu ne respectă nici pe noi, nici pe propriii cetățeni.
Războiul din Ucraina ne arată cât de departe este dispusă Rusia să meargă pentru a-și menține influență în spațiul post-sovietic. Calea noastră pro-europeană, pe de altă parte, este o ruptură clară de moștenirea dominației sovietice. Războiul în curs este o amintire a faptului cum Rusia își face prieteni – prin dictat, șantaj și război, și doar de noi depinde ce va deveni țara noastră – membru cu drepturi depline al Uniuniii Europene sau un teritoriu la periferia expansionismului rus.
