Consilierul municipal socialist din Bălți, Maxim Moroșan, va petrece următoarea lună în arest preventiv, conform unei decizii recente a Judecătoriei Bălți. Pe numele său, împreună cu alte trei persoane, au fost deschise dosare penale pentru huliganism, infracțiune care poate atrage o pedeapsă de până la cinci ani de închisoare.
Aceasta este o provocare pură, de natură politică, pentru că la ultima ședință a consiliului municipal ne-am apărat poziția. Nu permitem autorităților locale actuale să oganizeze licitații corupte și să vândă terenuri. Anume despre aceasta am discutat, când ne-am întâlnit cu persoanele vizate.
a declarat pemtru nordnews Maxim Moroșan
Maxim Moroșan și colegul său de partid, Dumitru Galagoț, au fost implicați într-un conflict soldat cu violențe într-un local din Bălți, în noaptea de 26 spre 27 iunie.
Amicii victimei au avut un conflict cu agresorii în același local, unde, în urma unor discuții aprinse, situația a escaladat sub ochii publicului prezent. Ca urmare a acestor altercații, organele de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție din municipiul Bălți au inițiat două cauze penale
Marian Burlacu, șef adjunct IP Bălți, comisar principal
Arestul lui Moroșan a amplificat tensiunile politice în Bălți între Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și Partidul Nostru. Partidul Nostru a emis un comunicat acuzând PSRM de minciună și manipulare.
Avocatul lui Moroșan, Maxim Lebedinschi, a declarat pentru NordNews că reținerea clientului său este nefondată .
În învinuirea adusă clientului meu, se face referire la două incidente, unul, un atac care a avut loc asupra domnului Alexandru Arsenie, la care eveniment nu a participat clientul meu și nu este implicat, neavând absolut nici o relație negativă între ei, și un alt incident, din aceeași zi, la același local unde era prezent clientul meu și cu un prieten de al lui, fiind atacat de către patru persoane, care s-au prezentat la masa acestora, nepoftiți și nechemați
a precizat avocatul lui Moroșan, Maxim Lebedinschi
Persoanele implicate în acest caz, dacă vor fi găsite vinovate, riscă până la 5 ani de închisoare sau o amendă de până la 70.000 de lei.