Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu a vizitat astăzi orașul Drochia. Șefa statului a discutat cu primarii din raion și reprezentanții serviciilor desconcentrate despre problemele stringente, cu care se confruntă locuitorii și despre viitorul referendumul pentru integrarea europeană.
Maia Sandu și-a început vizita prin depuneri de flori la bustul marelui voievod Ștefan cel Mare, care pe 2 iulie a împlinit 520 de ani de la trecerea în neființă.
Drochienii consideră că este necesară participarea la referendum, pentru a determina viitorul țării.
– Veți merge la referendum?
– Cred că da.
Vom ieși la vot, la referendum. Să susținem referendumul și președintele țării. Vrem să mergem în Europa, să trăim mai bine. Să avem o viață mai bună. Să avem democrație. Am fost în Rusia și ne-am săturat de ea. Doar Europa ne va salva. Încă un lucru. Dacă nu Europa, atunci unificarea cu România. Atunci vom fi la locul nostru. Când vom fi împreună cu România, cu mama România.
Pe lângă subiecte de ordin national la întrevedere cu aleșii locali, șefa statului a vorbit și despre problemele raionului Drochia și punerea în aplicare a programul „Satul European”.
Noi încercăm să ajutăm la dezvoltarea comunităților la dumneavoastră în raion. S-a investit mult sau puțin o să spuneți dumneavoastră, dar este, cred eu, un Program important. Cel puțin, în alte raioane în care am fost, primarii au apreciat acest program. E în interesul nostru, al tuturor, să se creeze locuri de muncă și să se gestioneze cât mai eficient resursele interne, dar mobilizăm și resurse externe.
Maia Sandu, președintele R. Moldova
A fost întrebarea legată de suplinirea bugetului, ce ține de majorările salariale care au fost făcute, pentru că noi am aprobat bugetele anterior Legii bugetului de stat și au fost majorări salariale pentru angajații din instituțiile de educație timpurie. Noi încă nu am primit resursele financiare necesare pentru a acoperi acest deficit.
Nina Cereteu, primarul or. Drochia
De asemenea, au discutat despre referendumul care va avea loc pe 20 octombrie, în aceeași zi cu alegerile prezidențiale.
Dacă vrem investiții, avem nevoie de cei care ni le vor oferi. Iar în ultimii 10-15 ani, noi știm că investițiile vin mai mult din partea Uniunii Europene. De aceea, eu îndemn pe toți să meargă la referendum pentru a asigura un rezultat pozitiv.
Valeriu Tizu, primarul com. Petreni, r. Drochia
La întrunire au fost abordate și temele împăduririi, îmbunătățirea infrastructurii și finanțarea educației.
În raionul Drochia, locuiesc aproape 75 de mii de persoane.