Departamentul pentru Relația cu R. Moldova finanțează proiectul ”ACADEMIA BASARABIEI – Program interdisciplinar pentru profesorii de istorie și limba română”, care se va desfășura în perioada 4-7 iulie la Universitatea de Stat din Moldova, conform deschide.md.
Proiectul este organizat de USM și Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala din R. Moldova. Deschiderea evenimentului va avea loc mâine, 4 iulie, la Universitatea de Stat din Moldova, în Aula Regina Maria, cu începere de la ora 11:30.
Obiectivul general al proiectului ”Academia Basarabiei” este să creeze o comunitate pentru profesori, facilitând schimbul de bune practici și promovând colaborarea transfrontalieră pentru a aborda provocările contemporane, în lumina evoluțiilor societății de la începutul Mileniului III.
Proiectul este echivalent școlii de vară întemeiate de marele Nicolae Iorga la Vălenii de Munte. Acest eveniment de prestigiu se desfășoară și în prezent în România și reunește personalități de marcă din diverse domenii ale științei și culturii.