Doi vulcani au erupt în același timp în Italia. Vorbim de Stromboli și Etna, iar acest lucru a făcut autoritățile să emită alertă roșie și să închidă temporar aeroportul din Catania. Un strat gros de cenușă vulcanică s-a depus pe pistă, astfel că avioanele nu au mai putut ateriza sau decola. După câteva ore de activitate intensă, erupțiile s-au stabilizat, iar turiștii au putut chiar să admire de la o distanță sigură spectacolul exploziv, potrivit digi24.ro.
Văzut pe timp de noapte, spectacolul dat de Etna este unic. Mai ales pentru turiștii care, de această dată, au avut voie să se apropie pentru a admira explozia naturii.
Pentru localnici, însă, erupția aduce probleme și dureri de cap. Primarul a ordonat reducerea vitezei de circulație la 30 de kilometri pe oră, iar mijloacele de transport pe două roți sunt interzise. Tone de cenușă eliminate de vulcan s-au depus pe o rază de zeci de kilometri.
Cea mai mare problemă a fost în Catania unde aeroportul a fost închis azi aproape toata ziua. Avioanele nu au putut ateriza din cauza cenușii depusa pe pistă. Specialiștii spun că erupția s-a produs într-un con nou format care a crescut câțiva metri în ultimele zile.
Etna este unul dintre cei mai activi vulcani din lume, la fel ca Stromboli, intrat, și el, în erupție, aproape simultan. Aici, autoritățile au crescut nivelul de alertă de la portocaliu la roșu. Situat pe o insulă în nordul Siciliei, vulcanul Stromboli dă naștere și la peisaje uluitoare. Lava se varsă de pe versantul vulcanului direct în apă și formează nori uriași de fum și cenușă.