Sergiu Caraman devine președinte cu drepturi depline al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Aceasta după ce a deținut funcția de interimar aproape un an. Mandatul îi revine după concursul desfășurat la 9 iulie, potrivit agora.
Caraman a fost ales în funcție prin votul majorității membrilor CSM și anume cu șapte din cele nouă voturi exprimate. Alegerile au fost secrete, membrii alegând între candidații Sergiu Caraman și Aliona Miron. Mandatul de președinte CSM este atribuit pentru următorii doi ani.
Mulțumesc pentru votul de încredere. Aceasta îmi dă speranța să merg înainte. Până acum am văzut că CSM este puternic. Trecem printr-o perioadă în care încă ne formăm ca și colectiv. Dar sunt sigur că o să livrăm rezultatele așteptate.
Sergiu Caraman, președinte CSM
Sergiu Caraman activează în magistratură începând cu anul 2012, iar în 2017 a fost numit judecător până la atingerea plafonului de vârstă, potrivit platformei magistrat.md.
Tot el, în 2018, a fost numit, prin transfer, judecător la Judecătoria Criuleni. În iulie 2020, Caraman, activând la Judecătoria Criuleni, a fost suspendat din funcție în legătură cu acordarea concediului parțial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de 3 ani, până la 28 aprilie 2023, inclusiv.
În mai 2023, după revenirea din concediu, Sergiu Caraman a fost detașat de la Judecătoria Criuleni pentru exercitarea mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, începând cu 2 mai 2023 până la 02 mai 2029.