Talcul a fost clasificat ca un produs “probabil cancerigen” de o agenţie de cercetări asupra cancerului din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care a clasificat totodată ca un produs “cancerigen” acrilonitrilul, un compus utilizat în producţia de polimeri, informează AFP citată de Agerpres.
Experţii de la Agenţia internaţională de cercetări asupra cancerului (IARC), reuniţi în oraşul francez Lyon, au publicat rezultatele studiilor lor vineri în revista The Lancet Oncology. Ei au clasificat talcul, un mineral natural extras din numeroase regiuni ale lumii, ca fiind “probabil cancerigen” pentru oameni, având în vedere în special o combinaţie de dovezi limitate de cancer observate la om (cancer ovarian) şi dovezi suficiente ce au fost observate la animalele de laborator. Potrivit acestor cercetători, expunerea are loc în principal la locul de muncă în timpul extracţiei, măcinării şi prelucrării talcului sau în timpul fabricării produselor care îl conţin.
În cadrul populaţiei generale, ea se produce mai ales prin folosirea produselor cosmetice şi a pudrelor pentru corp care conţin talc. Cu toate acestea, experţii nu exclud anumite distorsiuni în studiile care au arătat o creştere a incidenţei cancerului. Deşi evaluarea s-a concentrat asupra talcului care nu conţine azbest, contaminarea talcului cu azbest nu a putut fi exclusă în majoritatea studiilor efectuate pe oamenii expuşi la talc, spun ei.
În iunie, gigantul farmaceutic american Johnson & Johnson (J&J) a încheiat un acord definitiv cu justiţia din 42 de state federale americane într-un proces care a vizat pudra sa de talc, acuzată că a cauzat mai multe cazuri de cancer. O sinteză a studiilor, publicată în ianuarie 2020 şi la care au participat 250.000 de femei din Statele Unite, nu a găsit nicio legătură statistică între utilizarea pudrei de talc pe organele genitale şi riscul de cancer ovarian.
În anii 1970, au fost exprimate îngrijorări cu privire la contaminarea talcului cu azbest, care se găseşte adeseori în imediata apropiere a mineralelor utilizate pentru producerea talcului. Studiile au indicat atunci un risc mai mare de cancer ovarian în rândul femeilor care foloseau produse cu talc.
Agenţia din cadrul OMS a clasificat, de asemenea, ca fiind “cancerigen” pentru oameni acrilonitrilul, un compus organic volatil, folosit în principal în producţia de polimeri. Această decizie se bazează pe “dovezi suficiente de cancer pulmonar” şi dovezi “limitate” de cancer de vezică la oameni, potrivit IARC. Acei polimeri sunt utilizaţi în fibre pentru îmbrăcăminte, covoare, materiale plastice pentru produse de consum şi piese pentru automobile.
Acrilonitrilul este prezent, de asemenea, în fumul de ţigară. Poluarea aerului reprezintă o altă sursă de expunere.