Procuratura municipiului Bălți anunță că, la 08 iulie 2024, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Bălți, sediul Central, pe o cauza penală de învinuire a unui bărbat de 40 de ani, de comiterea infracțiunii de omor și privare ilegală de libertate. Așadar, acesta a fost condamnat la închisoare pe un termen de 25 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.
Conform învinuirii, la data de 20 ianuarie 2024, inculpatul, aflându-se în apartamentul din municipiul Bălți, unde locuia cu concubina sa, cu patru ani mai tânără și fiica lor minoră de 9 ani, în urma mai multor conflicte și a geloziei, a acționat cu intenție directă în scop de omor.
Mai exact, inculpatul a bătut un cui și a blocat ușa camerei unde se afla fiica sa, apoi a blocat și ușa de la intrare în apartament, îngrădind astfel libertatea de mișcare a concubinei și fiicei sale. Preventiv, în perioada 03 ianuarie 2024 – 20 ianuarie 2024, în timp ce concubina sa se afla la muncă în străinătate, bărbatul a pregătit sticle cu substanțe inflamabile. La 20 ianuarie, după revenirea concubinei, a stropit podeaua holului cu benzină și a incendiat locuința. În timp ce femeia încerca să se elibereze, inculpatul i-a aplicat lovituri cu picioarele peste mâini. Femeia a decedat din cauza intoxicației.
Fiica minoră a reușit să scape prin fereastra camerei în care a fost blocată și să contacteze bunica pentru ajutor.
În privința inculpatului, a fost menținută măsura preventivă sub formă de arest preventiv, până la intrarea sentinței de condamnare în vigoare.
Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.