Pe măsură ce Republica Moldova se apropie de Uniunea Europeană, forțele pro-ruse intensifică destabilizările și dezinformarea.
Poate că le este frica acelor, care nu au interese să fie în Uniunea Europeană, că le este bine aici. Fiindcă nu înțeleg sensul și sunt, într-un fel, influențați de alte partide care sunt contra.
Necunoscutul tot timpul sperie, parcă ar părea că e cunoscut, dar oricum este un nou și un necunoscut pentru R. Moldova, este nou pentru locuitorii statului nostru. Eu așa înțeleg, că mințile noastre de-acum sunt pregătite pentru acest proces și reacționa pozitiv, a ne conforma traseului și cerințelor.
Speculații și manipularea, ca instrumente de discreditare a integrării europene.
Cum luptăm cu dezinformarea?
Eu n-am auzit și nici nu mă interesează, fiindcă nu cred în așa ceva. Dar cum trebuie să combatem aceste falsuri? Eu cred că numai prin televiziune, radio, prin comunicare, trebuie să le dovedim, mai ales celor în vârstă, fiindcă tinerii mai mulți înțeleg, dar cei mai în vârstă sunt cam greu de convins, că va fi mai bine.
Narative false circulă tot mai mult, vizând uniunea europeană.
Ceea se întâmplă la noi în țară, dar acolo parada gay merg la noi, în Republica Moldova, cum pot eu să am o atitudine pozitivă față de asta.
Eu cred că oamenii care nu-s de acord, nu au mai văzut în afara de R. Moldova, cred că nu au mai fost într-o țară europeană, ca să faci o comparație trebuie să vezi.
Cetățenii R Moldova au atât speranțe, cât și îngrijorări privind viitorul în UE.
Sunt unele îngrijorări, dar speranțe mai multe. Pentru că sunt probleme și în Uniunea Europeană. Eu cred că nimeni nu-și dorește aceleași probleme, de aceea și se tem.
Influența sovietică, ceea ce persistă până acum.
Noi am rămas blocați în Uniunea Sovietică, foarte mulți, eu tot sunt din acea perioadă, dar deja mentalitatea mi se schimbă.
Eu cred că mentalitatea Uniunii Sovietice încă nu a ieșit din noi, cel mai probabil. Câțiva din vecinii mei urmăresc posturi de televiziune rușești, acolo este propagandă. Ce se spune acolo: hai să rămânem, totul va fi bine. Renașterea Uniunei Sovietice 2.0, eu cu aceasta nu sunt de de acord absolut. Noi am depășit această etapă, trebuie să mergem mai departe.
Educația și implicarea comunitară – cheia schimbării mentalității.
Sper că lumea care e cu Putin, hai să mai întoarcem roate spre Europa, să trăim mai bine, să prosperăm, ca tineretul nostru să se realizeze la noi în țară, să fie posturi de muncă.
Așadar, parcursul european este un apel pentru unitate și progres.