La Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, aproape 700 de studenți au marcat finalul unei etape importante, participând la cea de-a 78-a ceremonie de absolvire, organizată la Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.
Cu un mesaj inspirațional pentru tineri, președintele Maia Sandu a vorbit despre rolul esențial al noilor absolvenți în viitorul Republicii Moldova.
Dragi absolvenți, viitorul vă aparține, dar vreau să știți că, în parcursul nostru european, mizăm pe voi, pe entuziasmul și creativitatea voastră.
a declarat Maia Sandu, președintele R. Moldova
De pe scena Naționalului Bălțean au vorbit și șefii de promoție din acest an, care s-au ales cu diplome din partea șefei statului.
Acești ani, petrecuți la USARB, ne-au oferit oportunități extraordinare. Am avut ocazia să participăm la conferințe internaționale, să realizăm stagii de practică în diverse instituții și să ne îmbogățim cunoștințele prin intermediul programelor de schimb.
menționează DORINA CIRISĂU, șefă de promoție
Evenimentul a fost unul plin de emoție și mândrie, nu doar pentru absolvenți, ci și pentru familii și cadrele didactice care i-au sprijinit pe parcursul studiilor.
Astăzi este momentul în care celebrăm succesul academic, curajul, perseverența studenților noștri și, evident, pasiunea pentru domeniul de studii pe care l-au ales.
s-a exprimat Natalia Gașițoi, rectorul USARB
USARB rămâne un pol de dezvoltare cultural și academic, în primul rând, pentru nordul țării, dar și pentru toată Republica.
susține Cristina Craevscaia-Derenova, asis. univ.
Absolvenții, precum Maria Răcilă și Andrei Gavriliuc, își exprimă mândria și recunoștința față de alma mater.
Pentru mine, USARB este o familie mare, o familie bogată, în care fiecare ne găsim locul, în care suntem sprijiniți, suntem ajutați și ghidați spre o lume nouă, spre o cale nouă, pentru a deveni cineva în viață. Sunt foarte mândră, că sunt absolventă a acestei universități, deoarece văd rezultate.
spune Maria Răcilă, absolventă
Aici am aplicat pentru profesor și nu regret acest fapt. Aceasta nu este ultima zi în această universitate, pentru că vreau să fac studii universitare de masterat.
adaugă Andrei Gavriliuc, absolvent
Doresc să devin un profesor de succes. Acești patru ani sunt cei mai frumoși ani. A fost veselie, prietenie și cele mai minunate și fantastice emoții.
spune Ariadna Cristi, absolventă
Universitatea din Bălți a fost fondată în anul 1945 şi, după 14 ani, a primit numele poetului Alecu Russo.