Președinta Maia Sandu efectuează, în perioada 17-18 iulie, o vizită de lucru în Marea Britanie, iar pe 19 iulie va merge în Irlanda. Conform agendei, Maia Sandu va participa la Summitul Comunității Politice Europene, găzduit de prim-ministrul britanic, Keir Starmer, potrivit radiomoldova.md.
„Comunitatea Politică Europeană reprezintă o platformă cheie de discuții între țările europene despre pace și securitate pe continent, dar și despre alte probleme comune. Moldova a fost gazda celui de-al doilea Summit al Comunității Politice Europene la 1 iunie 2023”, menționează Președinția.
În cadrul evenimentului, șefa statului va avea întrevederi cu mai mulți președinți și prim-miniștri europeni, cu care va discuta despre pace și securitatea țării noastre, dezvoltarea economică și integrarea europeană.
Lucrările Summitului includ grupuri de lucru pe subiecte precum apărarea democrației, migrație, energia și conectivitatea.
Șefa statului va prezida, alături de președintele Franței, Emmanuel Macron, un grup de lucru, la care vor participa liderii mai multor țări și organizații internaționale și în cadrul căruia va fi discutat subiectul privind apărarea democrației.
Pe lângă întrevederile din Marea Britanie, șefa statului se va deplasa la Dublin, unde se va întâlni cu președintele Irlandei, Michael Daniel Higgins și prim-ministrul Irlandei, Simon Harris.
Atât la Londra, cât și la Dublin, președinta se va întâlni cu comunitățile moldovenilor stabiliți în Marea Britanie și Irlanda.