Primarul comunei Vatici din Orhei, Petru Dogocher, ar putea rămâne fără funcție. Autoritatea Națională de Integritate a inițiat un control în privința edilului, după ce s-a aflat că acesta ar deține concomitent funcția de primar și administrator în cadrul a trei companii.
De menționat că potrivit Legii privind administrația publică locală, pe parcursul mandatului, primarii nu au dreptul să deţină alte funcţii retribuite sau să cumuleze o altă funcţie, prin contract sau acord, în întreprinderi străine sau întreprinderi şi organizaţii mixte, în întreprinderi, instituţii şi organizaţii cu orice formă de organizare juridică, cu excepţia activităţilor ştiinţifice, didactice şi de creaţie. Totuși, în perioada aflării în funcție, acesta a deținut și calitatea de administrator în cadrul SRL „Mindal”, SRL „Davidaria” și SRL „Possmayer-Tur”.
Astfel, menționează ANI, Petru Dogocher ar fi încălcat regimul juridic al incompatibilităților.
Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată, primarul riscă să fie eliberat din funcție.
Precizăm că în cadrul alegerilor locale generale din 2023, Dogocher a candidat independent pentru funcția de primar.