Procuratura municipiului Chișinău anunță despre pronunțarea unei sentințe de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, pe o cauza penală de învinuire a unui fost angajat al poliției de comiterea tratamentelor inumane ori degradante săvârșite în privința a doi minori (art.166/1 alin.(2) lit.a),b) din Codul penal).
Inculpatul a fost condamnat la pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 750 unități convenționale, ceea ce constituie 15 000 mii de lei, cu privarea de dreptul de a ocupa funcții publice sau de a exercita activități legate de îngrijirea, paza particulară, controlul sau gestionarea altor persoane fizice pe un termen de 5 ani.
Acuzatorii de stat i-au înaintat învinuirea pe faptul că, inculpatul, la data de 31 august 2016, fiind implicat în serviciul diurn conform graficului de serviciu în calitate de inspector inferior șofer, aflându-se în holul inspectoratului de poliție cu doi copii documentați pentru acțiuni de cerșetorie, i-a aplicat unuia o lovitură cu palma în regiunea capului, după care celui de al doilea i-a aplicat trei lovituri cu palma și o lovitură cu pumnul în regiunea capului. Având drept scop de a-și impune voința cu caracter educativ în privința minorilor, a manifestat un comportament agresiv față de aceștia, exprimat prin ridicarea tonalității vocii, concomitent, i-a obligat să facă genuflexiuni și să stea cu mâinile ridicate circa 5-10 min., acțiuni care în cumul cu cele înfăptuite anterior au cauzat victimelor minore dureri și suferințe fizice, care reprezintă tratament inuman și degradant.
În ședința de judecată inculpatul a înaintat cererea privind examinarea cauzei pe baza probelor administrate la faza de urmărire penală, așa cum recunoaște în totalitate fapta indicată în rechizitoriu, nu solicită administrarea de noi probe și nu are careva obiecții asupra probelor.