Ceea ce mă miră acum este această apatie a guvernării, care pare a fi liniștea dinaintea furtunii. Să fiu explicit. Maia Sandu, susținută de PAS, a propus organizarea simultană, pe 20 octombrie 2024, a alegerilor prezidențiale și a unui referendum pentru exprimarea voinței cetățenilor Republicii Moldova privind integrarea în Uniunea Europeană. Federația Rusă nu ascunde că intenționează să influențeze alegerile prezidențiale în favoarea unei marionete proruse și să saboteze referendumul pentru a compromite orientarea europeană și a readuce R. Moldova sub influența Moscovei.
În acest scop, Kremlinul a organizat la Moscova o întâlnire a adepților lui Șor, unde au format mișcarea „Pobeda” și au elaborat strategii și au alocat sume imense de dolari pentru destabilizarea situației din țara noastră. Se zvonește că în ajunul zilei de 20 octombrie, din Federația Rusă urmează să se întoarcă 50 de mii de cetățeni cărora li se va plăti drumul și șederea în R. Moldova și care vor fi îndemnați să voteze împotriva Maiei Sandu și a referendumului. Pe rețele sociale au apărut, ca gândacii, bloggeri și influenceri care ne îndeamnă să ne unim în jurul lui Șor pentru a asigura corectitudinea alegerilor din R. Moldova (sic!) și răspândesc o mulțime de știri false.
O armată de ticăloși călătorește regulat la Moscova pe post de curieri și se întoarce cu sume de bani destinate cumpărării voturilor la prezidențiale și referendumul din toamnă. Pericolul imens care planează asupra R. Moldova este compromiterea definitivă a mecanismului de schimbare a guvernărilor prin alegeri. Rusia, prin intermediarul său Șor, pompează sume enorme de bani, suficiente pentru a cumpăra votul fiecărui cetățean. Mă tem că sunt planificate și alte nedreptăți despre care nici SIS-ul nostru nu știe.
Ce face guvernarea PAS pentru a contracara planurile Moscovei? Aparent, foarte puțin. Aceasta află din presă despre trădările de patrie și televiziunile difuzează ocazional reportaje despre curierii lui Șor deconspirați la Aeroportul Internațional Chișinău la întoarcerea lor cu banii din Moscova. Niciunul dintre aceștia nu a fost cercetat penal, să nu mai vorbim de vreo sentință care să descurajeze aceste acțiuni. Justiția este în proces de reformare și pare să nu aibă timp pentru a examina cauze vitale.
Nu se observă nici organizarea unei campanii articulate de informare a cetățenilor despre importanța majoră a referendumului pentru destinul R. Moldova. Guvernarea pare să se mulțumească cu rezultatele sondajelor care arată că aproape 60% dintre cetățenii rămași acasă sunt pentru integrarea europeană. Sau și mai rău: „Fiecare al treilea moldovean este deja și cetățean al UE”, cum afirmă Maia Sandu. Domnilor, lucrurile nu se vor rezolva de la sine. Este nevoie urgentă de un dialog cu comunitatea, în care să le fie explicate cu răbdare și argumente convingătoare avantajele integrării europene și, în acest context, importanța extraordinară a rezultatelor referendumului. Dacă nu se va interveni, atunci mă tem că rezultatele scrutinului prezidențial și ale referendumului vor fi dezamăgitoare, pentru că, repet, ticăloșii lui Șor vor încerca să cumpere efectiv fiecare vot. Treziți-vă din nirvană, domnilor!