Republica Moldova se află acum, din punct de vedere al mașinăriei Istoriei, în punctul cel mai important în evoluția sa din ultimile două secole. După anexarea Basarabiei 1812, a urmat un secol și ceva de cruntă rusificare. În 1918 s-a produs Marea Unire și Basarabia a făcut parte până în 1940 din România Mare, perioadă în care oamenii dintre Prut și Nistru au revenit la toate cele carateristice neamului românesc. După “eliberarea” din 1944 de către Armata Roșie, a fost creată RSS Moldovenească și prin toate structurile și mecanismele imperiului sovietic au fost promovate în practică idei false despre două limbi, culturi, popoare diferite. Adică ne deosebeam net de România pentru că aveam “limbă moldovenească”, “cultură moldovenească”, “popor moldovenesc”. În toți acești ani, a și fost propagată marea “obidă” pe care a suferit-o “poporul moldovenesc” în perioada interbelică – palma dată de jandarmul roman. Mașina ideologică a Kremlinului insista pe această fărădelege, insistând că adminsitrația era una românească, adică cotropitoare pentru băștinași și astfel “ocupanții români” nu puteau avea decât o atitudine dușmănoasă. Firește că propagandiștii nu-și puneau deloc întrebarea: “Dar de ce bătea jandarmul roman?” Asta se întâmpla dacă erai o putoare și aruncai gunoiul peste gard, dacă furai, dacă încălcai ordinea publică etc. Pe de altă parte, concomitent, era promovată imaginea strălucitoare a “rusului bun” care ne-a “eliberat” de fasciști și de jugul burghezo-români, ne-a construit orașe, a dezvoltat economia și a instaurat belșugul, pacea și armonia interetnică.
Ei bine, din păcate, și astăzi, putem întâlni cetățeni care nu pot uita legendara palmă pe care jandarmul roman cel “rău” i-a dat-o bunelului. Subliniem, cetățeanul nostru hipersensibil a uitat foamentea organizată de rusi, deportările, închiderea bisericilor, oferirea de salarii pentru colhoznici abia în 1966, eliberarea pașapoartelor acelorași locuitori de la sate abia în 1974, politica de deznaționalizare etc. Și cu toate aceste mari crime săvărșite de “rusul bun”, mulți dintre conaționalii noștri, după peste 30 de ani de independență, când nimeni nu le pune pistolul la tâmplă sau îi amenință cu deportarea la Colîma, vor, repet, integrarea în spațiul rus și îl iubesc pe Putin, cel cu mâinile pline de sângele ucrainenilor.
A explica aceste derapaje, în esență incredibile, doar prin binecunoscutul sindrom Stockholm ar fi puțin, cred că am avea nevoie de consilierea unor foarte buni specialiști de creier.
