Condițiile pentru recunoașterea oficială a Palestinei ca stat nu au fost încă îndeplinite, afirmă ministrul de Externe al Franței, Stephane Sejourne, potrivit Reuters. Declarațiile vin după ce trei state europene au declarat că urmează să recunoască statul Palestinian, transmite zdg.md.
Nu este vorba doar de o chestiune simbolică sau de o chestiune de poziționare politică, ci de un instrument diplomatic în slujba soluției a două state care să trăiască alături în pace și securitate.
a declarat Stephane Sejourne.
Sejourne a adăugat că recunoașterea oficială a statului palestinian nu este un tabu pentru Franța. Totuși, potrivit lui, aceasta nu este încă pregătită să facă acest pas.
Franța nu consideră că sunt încă îndeplinite condițiile pentru ca această decizie să aibă un impact real asupra acestui proces.
a punctat șeful diplomației franceze.
Pe 22 mai, prim-ministrul norvegian, Jonas Gahr Stoere, a declarat că Norvegia va recunoaște statul palestinian independent în speranța că acest lucru va contribui la aducerea păcii cu Israelul. Irlanda și Spania vor anunța, de asemenea, recunoașterea unui stat palestinian, au declarat mai multe surse pentru Reuters.
În mijlocul unui război, cu zeci de mii de morți și răniți, trebuie să menținem în viață singurul lucru care poate oferi un cămin sigur atât pentru israelieni, cât și pentru palestinieni: două state care pot trăi în pace unul cu celălalt”, a spus Stoere.
Membrii Uniunii Europene Slovenia și Malta au indicat, de asemenea, în ultimele săptămâni că intenționează să recunoască statul palestinian. Înainte de anunț, aproximativ 143 din 193 de state membre ale Națiunilor Unite au recunoscut un statul palestinian.
Țările europene au abordat problema diferit. Unii, precum Suedia, au recunoscut un stat palestinian în urmă cu un deceniu, în timp ce Franța nu intenționează să facă ace