Preşedintele francez Emmanuel Macron și-a exprimat joi „emoția puternică” față de omologul său ucrainean Volodimir Zelenski după recentele atacuri ale Rusiei asupra Ucrainei și a spus că Franța este gata să ajute la reconstrucția spitalul de copii din Kiev distrus de rachetele rusești, scrie digi24.
În cadrul unei întrevederi între cei doi lideri în marja summitului NATO de la Washington, Emmanuel Macron a condamnat cu cea mai mare fermitate aceste atacuri inacceptabile, împotriva unor ținte civile și în special împotriva spitalului pediatric din Kiev, şi a spus că Franța este pregătită să ofere sprijinul necesar pentru reconstrucţia acestui spital atât de important pentru ucraineni”, a transmis Palatul Elysee într-un comunicat preluat de AFP, potrivit Agerpres.
Loviturile au ucis peste 40 de persoane și au devastat luni cel mai mare spital de copii din Ucraina.
Atacul asupra spitalului de copii Ohmadit a venit ca un soc pentru ţară, care este supusă unor bombardamente rusești de mai bine de doi ani, şi pentru aliații săi.
Emmanuel Macron a reafirmat, de asemenea, „hotărârea Franţei de a continua să sprijine Ucraina atât timp cât este necesar şi intens pentru a învinge în războiul de agresiune al Rusiei în Ucraina“.
El a exprimat, de asemenea, „angajamentul Franţei de a depune eforturile diplomatice necesare, împreună cu întreaga comunitate internațională, pentru a realiza o pace justă și durabilă, în conformitate cu drepturile legitime ale Ucrainei și principiile fundamentale ale dreptului international”, în urma Summitului pentru pace Ucraina desfăşurat în Elveţia în iunie.