Premierul maghiar Viktor Orban a ajuns marți la Kiev, în capitala Ucrainei. Este prima vizită a liderului de la Budapesta în țara vecină de când a invadat-o Rusia. Ungaria a preluat de la 1 iulie președinția rotativă a Uniunii Europene, potrivit europalibera.org.
Premierul ungar, Viktor Orban, a ajuns marți dimineață la Kiev, în prima sa vizită în Ucraina de când Rusia a lansat invazia pe scară largă, în februarie 2022.
Informația a fost confirmată de un purtător de cuvânt al guvernului de la Budapesta.
„Discuțiile se vor axa pe posibilitățile de realizare a păcii, precum și pe problemele actuale din relațiile bilaterale ungaro-ucrainene”, a spus Zoltan Kovacs.
Vizita premierului maghiar în Ucraina a fost anunțată anterior de Financial Times și The Guardian, care au citat oficiali ai celor două delegații.
Cotidianul The Guardian a vorbit chiar de „o vizită surpriză”, deși Ungaria a preluat cu o zi înainte președinția UE. Asta deoarece Viktor Orban este considerat cel mai apropiat lider din blocul comunitar de președintele rus Vladimir Putin.
„Orban este aici mâine (2 iulie – n.r.), cu excepția cazului în care există o schimbare de ultim moment”, a declarat una dintre cele trei surse ale ziarului britanic.
O altă sursă, de la Budapesta, a declarat că planurile de călătorie au apărut după negocieri îndelungate pe tema drepturilor minorității ucrainene de limbă maghiară.
„A fost o precondiție pentru întâlnire ca problema drepturilor de naționalitate să fie rezolvată. În ultimele săptămâni, s-a ajuns la un acord. Vor putea să anunțe acest lucru ca pe un succes”, a declarat această sursă pentru The Guardian.
Potrivit presei maghiare, citată de serviciul de la Budapesta al RFE/RL, nu este prevăzută semnarea niciunui acord sau organizarea vreunui eveniment de presă.
Este prima vizită a liderului maghiar în Ucraina de la începutul războiului lansat de Rusia, pe 24 februarie 2022.
Vizita are loc în timp ce Budapesta, care a menținut legături strânse cu Moscova și refuză să furnizeze arme Kievului, a preluat luni președinția rotativă a Uniunii Europene.
Spre deosebire de majoritatea națiunilor europene, Ungaria a contestat în mod repetat necesitatea de a sprijini Ucraina din punct de vedere militar, blocând mai multe inițiative ale altor țări din UE, și a solicitat în schimb o încetare a focului.
De altfel, Orban este unul dintre puținii lideri occidentali care s-au întâlnit cu Putin de la invazie.
În plus, ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a efectuat cel puțin cinci călătorii în Rusia de la începutul războiului, ultima vizită fiind luna trecută la un forum economic din Sankt Petersburg.
Viktor Orban şi Volodimir Zelenski au avut până acum discuţii față în față atunci când președintele Ucrainei a fost invitat la Bruxelles. Acest lucru s-a întâmplat ultima oară săptămâna trecută, la un summit la care a fost semnat un pact de securitate între UE şi Ucraina.