Liderii NATO, reuniţi miercuri la Washington, îşi exprimă “profundele preocupări” cu privire la apropierea dintre Rusia şi China şi denunţă sprijinul Beijingului pentru efortul de război al Rusiei în Ucraina, potrivit textului unei declaraţii finale, relatează AFP, conform agerpres.ro.
“Strângerea parteneriatului strategic între Rusia şi China, precum şi încercările lor, conjugate, care vizează să destabilizeze ordinea internaţională bazată pe reguli şi să o remodeleze, provoacă preocupări profunde”, au afirmat liderii NATO la încheierea Consiliului Atlanticului de Nord, cea mai înaltă instanţă politică a alianţei militare occidentale.
China “joacă de acum un rol determinant în războiul purtat de Rusia împotriva Ucrainei”, au adăugat liderii NATO, cerând Beijingului, “în calitatea sa de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU (…) să înceteze să susţină material şi politic efortul de război rus”.
China nu livrează direct arme Rusiei, dar ţările aliate, în frunte cu Statele Unite, acuză companii chineze că furnizează componente şi echipamente pentru sectorul de armament rus.
China a refuzat în mod constant să condamne invazia rusă în Ucraina, în februarie 2022, iar cele două ţări s-au apropiat de atunci.
Liderii Alianţei Atlantice, care au sărbătorit 75 de ani de existenţă în cursul acestui summit istoric la Washington, se opun unei viziuni diferite a preşedinţilor rus Vladimir Putin şi chinez Xi Jinping, care pledează pentru o ordine mondială “multipolară”.