Un sirian a deschis focul miercuri dimineaţa asupra ambasadei americane într-o suburbie a capitalei libaneze Beirut, înainte de a fi arestat, a anunţat armata libaneză, în timp ce ambasada a dat asigurări că personalul său este în siguranţă, informează AFP şi Reuters, citată de agerpres.
Ambasada americană a fost ţinta unor tiruri din partea unui bărbat de naţionalitate siriană.
a anunţat armata libaneză într-un comunicat.
Elementele armatei desfăşurate în sector au răspuns (în direcţia) sursei tirurilor, rănind bărbatul care a fost arestat şi spitalizat.
a precizat armata.
La rândul său, ambasada americană a informat că focuri de armă au fost semnalate „lângă intrarea” în complexul ultrasecurizat al ambasadei. „Datorită reacţiei rapide” a forţelor de securitate libaneze şi a echipei de securitate a ambasadei, personalul nostru este „în siguranţă”, a adăugat cancelaria.
În septembrie 2023, un bărbat a deschis focul asupra ambasadei americane, fără a face victime. Autorităţile libaneze au anunţat ulterior că l-au arestat şi că este vorba de un curier care dorea „să se răzbune” după ce fusese umilit de personalul de securitate.
Incidentul de atunci a coincis cu ziua de comemorare a exploziei unei maşini-capcană, în 1984, în faţa unei anexe a ambasadei americane, explozie ce se soldase cu 11 morţi şi zeci de răniţi şi atribuită de ambasadă Hezbollahului pro-iranian
Ambasada americană se instalase la Awkar, suburbia de nord a Beirutului, după un atentat sinucigaş ce distrusese ambasada în aprilie 1983 şi făcuse 63 de morţi, în plin război civil (1975-1990). Atentatul fusese revendicat de Jihadul Islamic, legat, potrivit Washingtonului, de Hezbollah.