Consiliul Uniunii Europene a anunțat, luni, că a prelungit cu încă șase luni sancțiunile impuse Federației Ruse. Prima decizie de a sancționa Kremlinul a fost luată încă în 2014, atunci Putin a ordonat anexarea ilegală a Crimeei, potrivit digi24.ro.
„Astăzi, Consiliul UE a prelungit cu încă șase luni, până la 31 ianuarie 2025, măsurile restrictive ale UE în legătură cu acțiunile în curs ale Federației Ruse de destabilizare a situației în Ucraina. Aceste sancțiuni, introduse pentru prima dată în 2014, au fost extinse în mod semnificativ începând cu 2 februarie 2022, ca răspuns la agresiunea militară neprovocată, nejustificată și ilegală a Rusiei împotriva Ucrainei.”
De altfel, la sfârșitul lunii iunie, blocul comunitar a anunțat cel de-al 14-lea pachet de sancțiuni. El stipulează, între altele, interzicerea reexportării de către Rusia de gaz natural lichefiat (GNL) în apele UE. Interdicţia aplicată reexportului de GNL este prima astfel de restricţie adoptată de bloc împotriva Rusiei, dar potrivit unor experţi în piaţa de gaz, măsura va avea un impact restrâns, întrucât Europa continuă să cumpere gaz din Rusia, iar reexporturile către Asia prin porturi din UE reprezintă doar circa 10% din totalul exporturilor ruse de gaz lichefiat.
În comunicatul transmis luni, UE reamintește că „În prezent, sancțiunile includ o gamă largă de măsuri sectoriale, inclusiv restricții privind comerțul, finanțele, tehnologia și produsele cu dublă utilizare, industria, transporturile și produsele de lux. Acestea includ, de asemenea, interzicerea importului sau transferului de țiței și de anumite produse petroliere transportate pe mare din Rusia către UE, deconectarea unor bănci ruse de la sistemul SWIFT și suspendarea activităților de difuzare și a licențelor în Uniunea Europeană ale mai multor mijloace de informare în masă sprijinite de Kremlin. În plus, măsurile speciale permit UE să contracareze eludarea sancțiunilor.”
„Atât timp cât Rusia continuă să încalce interdicția privind utilizarea forței prin acțiunile sale ilegale, ceea ce reprezintă o încălcare gravă a obligațiilor care îi revin în temeiul dreptului internațional, este recomandabil să se mențină toate măsurile impuse de UE și să se ia măsuri suplimentare, dacă este necesar”, mai transmite Consiliul Uniunii Europene.