Șeful Biroului Vamal Nord, Nicolae Mazanca, dar și cei cinci subalterni ai săi, vizați într-un dosar de corupție, au fost plasați în arest. O decizie în acest sens a luată luată vineri, 5 iulie, de magistrații Judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana).
Astfel, cinci persoane urmează a fi plasate în Penitenciarul 13, iar un funcționar vamal a primit mandat de arestare la domiciliu, încheierile instanței fiind cu drept de atac în conformitate cu prevederile legale.
Amintim că, ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău l-au reținut, miercuri, 3 iulie, pe șeful Biroului Vamal „Nord” al Serviciului Vamal, precum și pe alți cinci funcționari vamali. Aceștia sunt cercetați într-o cauză penală, în care sunt învinuiți de fapte de corupere pasivă.
Potrivit probelor administrate de CNA, s-a constatat că învinuiții ar fi organizat o schemă infracțională, prin intermediul căreia ar fi pretins și primit remunerații ilicite de la persoane fizice și persoane juridice pentru urgentarea sau eludarea unor proceduri vamale, materializate prin favorizarea celor din urmă la introducerea sau tranzitarea bunurilor pe teritoriul vamal al Republicii Moldova, contrar prevederilor legii.
Astfel, în cadrul investigațiilor efectuate de CNA s-a documentat pretinderea și acceptarea de către bănuiți de la persoanele care introduceau marfă prin posturile vamale a unor remunerații ilicite ce variau între 1,5 mii de euro și 9 mii de euro. Mai multe sume de bani, dar și alte probe relevante pentru cauză, au fost ridicate în cadrul perchezițiilor.
Citiți și: În zi de ploaie, CNA are de lucru. Percheziții la Biroul Vamal Nord
VIDEO | Prima reacție a șefului Biroului Vamal Nord după reținere: „Nu e adevărat!”