Săptămâna se încheie la Bălți cu emoții mari pentru absolvenții de liceu. Aceștia și-au testat cunoștințele la primul examen de Bacalaureat, mai exact la limba română.
Aproape 700 de candidați au participat la proba de Limba și literatura română, în timp ce alți 294 de elevi au optat pentru Limba și literatura rusă.
Deși au trecut 13 ani de când supravegherea video a devenit o măsură standard la examenele de bacalaureat pentru a preveni copiatul, elevii par să nu mai fie afectați de această prevedere.
O minciună față de tine însuți, pentru că tu scrii, tu primești notă, dar tu știi că ai copiat și asta nu e nota ta, dar când scrii singur și știi nota ta este nivelul tău, deja este altceva.
Olga Iațimirschi, student la Colegiul de Medicină din Bălți
Unii elevi s-au arătat relaxați în fața provocării bacalaureatului.
Mi s-o părut destul de accesibil testul de Bacalaureat. Dacă este destulă pregătire în toți acești trei ani, atunci rezultatele se văd în momentul în care deschizi testul.
Ana-Maria Ostășel, absolventă
Repede am scris, l-am susținut, unul dintre primii am ieșit și mi s-a părut ușor. A fost puțin mai dificil la ultimul item, al douăsprezecelea, pentru că am avut de redactat un eseu, între 1-1.5 pagini.
Ruslan Nerusciac, student la Colegiul de Medicină din Bălți
Părinții și profesorii, deopotrivă, au fost plini de emoții, așteptându-și odraslele timp de trei ore.
Sigur că am emoții, pentru că sunt copii mei cu care am mers o cale lungă, din clasa a cincea și, desigur că avem emoții, dar îi susținem și sperăm la note bune.
Olga Cracinco, profesoară
Sesiunea de bacalaureat din acest an se desfășoară între 4 și 21 iunie, implicând peste 18.000 de candidați care vor susține probele scrise în 93 de centre din întreaga republică.