Diplomații americani au adresat moldovenilor felicitări, în contextul anunțului care urmează despre lansarea negocierilor de aderare a țării noastre la UE. Diplomații americani consideră că evenimentul reflectă dorința cetățenilor de a avea un viitor democratic, potrivit realitatea.md.
Ambasada SUA felicită călduros cetățenii Republicii Moldova cu ocazia primei reuniuni a Conferinței de Aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană! Această nouă realizare pe calea spre integrarea europeană a Republicii Moldova reflectă dorința cetățenilor săi pentru un viitor democratic, prosper și sigur, ancorat în lumea liberă. Statele Unite vor continua să colaboreze cu cetățenii și guvernul Republicii Moldova pentru a sprijini progresul țării pe această cale.
transmite misiunea diplomatică
Amintim că în seara de marți, 25 iunie, urmare a conferinței interguvernamentale de la Luxemburg, urmează să fie lansate oficial negocierile de aderare a țării noastre la UE. Primele tratative urmează să se desfășoare la începutul anului 2025.
Inițial se va evalua ajustarea legislației naționale la cea comunitară. Primele domenii vor fi justiția, securitatea, achizițiile publice, valorile fundamentale, administrația publică.