Autoritățile au luat la ochi cadourile bănești generoase, indicate de funcționari în declarațiile de avere. Una dintre propuneri este ca în cazul sumelor bănești, mai mari de 5 mii de euro, să fie indicate numele persoanelor care le-a făcut cadou. O altă propunere discutată este ca darurile bănești să fie impozitate, transmite IPN.
Generozitate de invidiat în raport cu unii demnitari. La nunți, la cumetrii, la zile de naștere – te mirai ce oaspeți interesanți găseau ei, invitați de erau așa generoși. 10 mii, 20 de mii, 80 de mii. Spuneam, am avut și eu o singură nuntă în viața mea, dar nu e așa. Dacă acoperi cheltuielile, ești cel mai fericit om după căsătorie.
a declarat președintele Parlamentului, Igor Grosu
Potrivit lui, este evident faptul că era o portiță prin care unii încercau să legalizeze banii cu proveniență suspectă.
Am discutat și la fracțiune, fie să fie declarate persoanele generoase, fie să se impoziteze acești bani. Noi vrem ca banii să fie declarați și impozitați. Dacă tot așa au noroc la cadouri, să se împartă cu cetățenii și cu statul. Trebuie să punem capăt acestei găselnițe.
a mai spus șeful legislativului
Premierul Dorin Recean a solicitat ca Ministerul Justiției să pregătească o inițiativă legislativă prin care să impună declararea persoanelor care fac cadouri.
Astăzi ne limităm doar la zile de naștere și aniversări, pentru că avem deja și în presă procurori, judecători, conducerea partidelor politice care declară așa numite evenimente de familie și adună acolo zeci de mii de euro. Oamenii ăștia, în mod normal, nu trebuie să existe dubii în ceea ce privește integritatea lor.
susține șeful executivului
Potrivit lui, pentru început, ar urma să fie declarate persoanele care au făcut cadouri în sume de 5 mii de euro și mai mari.
Dacă subiectul declarării a indicat o sumă mai mare de 5 mii de euro ca și cadou cumulativ la o zi de naștere sau aniversare, înseamnă că este obligat să declare persoanele care au făcut cadourile corespunzătoare. Ne limităm la zile de naștere și aniversări, iar dacă vom observa că fac câte o nuntă în fiecare an, vom interveni.
a mai spus premierul Recean