Orice tratament, indiferent de afecțiune, își dovedește eficiența dacă este personalizat în funcție de nevoile și preferințele pacientului și de cât de severă este suferința sa, susțin specialiștii la unison. Acest lucru este valabil și în cazul dependenței de alcool, potrivit adevărul.
Nu există o soluție universal valabilă, chiar dacă vreuna dintre ele tinde să fie foarte eficientă. Cu toate acestea, cel mai eficient tratament pentru majoritatea oamenilor dependenți de alcool implică o combinație de terapie de grup sau un grup de sprijin, cum ar fi Alcoolicii Anonimi, timp de una până la trei luni și medicație, menționează specialiștii.
Pandemia a dus la o creștere fără precedent a consumului de alcool
Consumul excesiv de alcool a crescut în ultimii ani, iar pandemia a exacerbat această problemă. Deși există mai multe tipuri de tratament eficient pentru dependența de alcool, mulți oameni nu le caută și nu primesc ajutorul de care au nevoie.
Conform Institutului Național pentru Abuzul de Alcool și Alcoolism (NIAAA) din SUA, aproape 30 de milioane de americani cu vârsta peste 12 ani au suferit de tulburări legate de consumul de alcool în 2022. Decesele cauzate de alcool au crescut în timpul pandemiei, cu 25,5%, între 2019 și 2020, deși în cele două decenii până atunci se înregistrase doar o creștere de 2,2% pe an.
„Există mai multe motive pentru acest lucru”, a menționat dr. Thomas Kash, directorul Centrului Bowles pentru Studii asupra Alcoolului de la Universitatea din Carolina de Nord, citat de publicația Parade.
Oamenii au fost blocați în case și „a fost o perioadă imens de stresantă pentru multe persoane care au crescut consumul de alcool ca răspuns la stres”.
Femeile, afectate în mod special de complicațiile legate de consumul de alcool, în multe dintre cazuri beau și mai mult. Un studiu recent publicat în JAMA Health Forum a constatat că, în primele 18 luni ale pandemiei, femeile cu vârsta cuprinsă între 40 și 64 de ani erau mai predispuse la complicații severe cauzate de alcool, cum ar fi sevrajul, bolile hepatice și bolile cardiovasculare legate de alcool.
În ciuda creșterii consumului și abuzului de alcool și a complicațiilor rezultate, mai puțin de 10% dintre persoanele cu tulburări legate de consumul de alcool caută de obicei tratament, conform NIAAA.
Iată ce ar trebui să știți despre tratamentele disponibile și eficiente în astfel de cazuri.
Ce este exact tulburarea legată de consumul de alcool?
Tulburarea legată de consumul de alcool (AUD) este o afecțiune medicală în care o persoană nu se poate opri din a bea, chiar dacă acest lucru îi afectează negativ sănătatea, relațiile și viața de zi cu zi, conform NIAAA.
Oamenii se referă adesea la această afecțiune ca abuz de alcool, dependență de alcool, adicție de alcool și alcoolism.
Consumul excesiv de alcool, adică de la cinci pahare cu băutură în sus în cazul bărbaților și patru în cazul femeilor, în aproximativ două ore, ca și băutul intens — cinci sau mai multe băuturi pe zi pentru bărbați (sau 15 ori mai multe pe săptămână) și patru sau mai multe pe zi pentru femei (opt ori mai multe pe săptămână) — pot duce la AUD.
Afecțiunea poate fi ușoară, moderată sau severă. Riscul este crescut de istoricul familial de AUD, traume sau afecțiuni de sănătate mintală și începerea consumului de alcool înainte de vârsta de 15 ani.
Consumul excesiv de alcool poate dăuna sănătății în mai multe moduri: poate afecta creierul, deteriora inima, poate duce la boli ale ficatului și pancreasului și poate crește riscul de cancer, conform NIAAA.
Semne că ai nevoie de tratament pentru consumul de alcool
Recunoașterea semnelor consumului excesiv de alcool este crucială pentru intervenția timpurie și tratament, susține și dr. Joseph Volpicelli, directorul executiv al Institutului de Medicină a Adicțiilor.
Principalul semn este lipsa de control asupra băutului, spune el. Consumul de alcool creează dorința de a bea mai mult, iar ciclul continuă, crescând probabilitatea ca cineva să se lupte să reducă consumul de alcool sau să bea mai mult decât intenționat.
Sănătatea șubrezită și consecințele psihosociale ale alcoolismului, dar și continuarea consumului, ar trebui, de asemenea, să semnaleze că este nevoie de ajutor.
Printre semnele care indică alcoolismul se numără obsesia pentru băut, relațiile tensionate, performanța scăzută la locul de muncă sau angajarea în comportamente riscante. Un alt semn în reprezintă „adaptarea fiziologică” – nevoia de a bea mai mult pentru a simți efectele alcoolului.
În America, spre exemplu, depistarea se poate face simplu completând un chestionar online denumit „Testul de identificare a tulburării de consum de alcool (AUDIT)”. Acesta oferă un feedback asupra obiceiurilor în privința consumului de alcool.
Cel mai eficient mod pentru a scăpa de dependența de alcool
Tratamentul pentru AUD este de obicei personalizat în funcție de nevoile și preferințele cuiva și de cât de severă este afecțiunea, susține dr. Volpicelli. Depinde, de asemenea, de potențialul de recidivă, de istoricul medical și de mediul de recuperare, în cazul unui sevraj, potrivit dr. David Streem, șeful psihiatriei Spitalul Clinic Luteran Cleveland și director medical al Centrului de Recuperare de Alcool și Droguri.
Cert este că cel mai eficient tratament pentru AUD, pentru majoritatea oamenilor, implică o combinație de terapie de grup sau un grup de sprijin, cum ar fi Alcoolicii Anonimi, timp de una până la trei luni și medicație, menționează sursa citată: „Motivul pentru care această combinație este cea mai utilă este că problema e abordată din mai multe unghiuri diferite — biologic, psihologic și social/mediul”.
În plus, există trei medicamente aprobate de FDA pentru tratamentul AUD: disulfiram, acamprosat și naltrexonă, potrivit specialiștilor care mai menționează și că acestea funcționează puțin diferit, dar ajută oamenii să oprească sau să reducă consumul de alcool și să prevină recăderea.
Iar terapia prin discuții, terapia cognitiv-comportamentală și terapia de îmbunătățire a motivației pot ajuta, de asemenea, unele persoane, încurajându-le să recunoască tiparele de gândire care contribuie la băut, să minimizeze stresul și să-și îmbunătățească motivația.
Unele persoane cu AUD mai sever pot avea nevoie de tratament în spital, însă, mai recunosc aceeași specialiști.
Modificările stilului de viață pot îmbunătăți tratamentul
Uneori, ajustările stilului de viață sunt recomandate împreună cu medicamentele și terapia. Este de așteptat că dacă petreci timp în preajma unora care beau alcool sau folosesc droguri, să faci același lucru. De aceea, se recomandă evitarea mediilor și situațiilor care implică băutul în timpul recuperării.
Renunțarea la băut poate lăsa un gol pentru unele persoane, dar găsirea de alternative sănătoase, cum ar fi hobby-urile sau activitatea fizică, poate ajuta unele persoane să evite revenirea la băut.
De asemenea, aderarea la o dietă sănătoasă, efectuarea regulată de activități fizice, gestionarea stresului, un stil de viață sănătos, construirea unei rețele de sprijin, găsirea de noi interese și hobby-uri, stabilirea de obiective și sărbătorirea etapelor pot ajuta la recuperare.