Nicolae Dabija, poet, prozator și publicist, laureat al Premiului Național și al mai multor premii internaționale, ar fi împlinit astăzi 76 de ani.
S-a născut în 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia. În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova.
În 1975 a debutat cu volumul de versuri „Ochiul al treilea”, urmat de cărțile de poezie „Apă neîncepută”, „Zugravul anonim”, „Aripă sub cămașă”, ”Lacrima care vede”, ”Oul de piatră”, ”Cerul lăuntric”, ”Tăceri asurzitoare”, „Mierla domesticită”, „Fotograful de fulgere”, „Maraton printre gloanțe”, „Psalmi de dragoste” ș.a.
În 1977 pentru volumul de versuri Ochiul al treilea obține Premiul Tineretului din Moldova. Cu banii reveniți de pe urma acestui premiu face o fântână în satul natal, căreia consătenii îi spun „fântâna lui Nicolae Dabija”.
În ultimul deceniu, Nicolae Dabija a editat trei cărți de proză. Romanul său „Tema pentru acasă” (2009) a ajuns la cea de-a opta ediție, cu peste 60000 de exemplare vândute, fiind tradus în mai multe limbi, ceea ce constituie un record pentru o carte de proză românească și apreciat în Franța cu prestigiosul Premiu „Prix de l’ Autre Edition” și care a apărut și în SUA. Este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.
Poetul Nicolae Dabija a fost distins cu Medalia și Premiul „Pjetër Bogdani”, cel mai important premiu literar acordat de către Uniunea Scriitorilor din Kosovo, pentru volumul „Psalme dachurie” (“Psalmi de dragoste”), tradus în limba albaneză. Culegerea de poezie a apărut în seria „Bibliothéque Internaționale Bruxelles” („Biblioteca Internaţională Bruxelles”) sub patronajul Consiliului Europei, având subtitlul „Poezie românească din Basarabia. Poezie românească din Moldova”.
Nicolae Dabija s-a stins din viață la 12 martie 2021, fiind răpus de Covid-19.