Muzeografi, manageri de muzee, dar și programele inovative dezvoltate pentru a susține experiențele educative și de patrimoniu cultural au fost celebrați la Gala Premiilor dedicată muzeografilor. Evenimentul a fost organizat în ajun de Ziua Internațională a Muzeelor, marcată pe 18 mai și a avut loc la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală. La decernarea premiilor au participat oficiali guvernamentali, parteneri de dezvoltare, profesioniști din domeniu, iubitori de artă, dar și vizitatorii muzeului.
Distincțiile au fost oferite pentru impactul semnificativ și rezultatele remarcabile, care au promovat dialogul intercultural și au facilitat un acces mai larg la patrimoniul țării. De asemenea, au fost recunoscute eforturile pentru îmbogățirea experiențelor culturale din cadrul muzeelor, prin implementarea tehnologiilor de ultimă generație.
Este și ziua când recunoaștem modul în care tradiția și inovația se împletesc armonios în spațiile expoziționale. În secolul 21 muzeul este nu doar un depozit al trecutului, ci și un laborator pentru viitor, unde ideile vechi inspiră noi descoperiri, iar tehnologia aduce la viață poveștile străvechi. Avem aceste povești chiar aici, la Muzeul de Etnografie, prin „Pomul Vieții”, „Nunta” și „Hora moldovenească” într-o nouă experiență imersivă
Sergiu Prodan, ministrul Culturii
USAID, împreună cu partenerii noștri Suedia și Marea Britanie, suntem susținători aprigi ai eforturilor de digitalizare și ne bucurăm să continuăm aceste eforturi în cadrul programului Muzeele Viitorului. Prin conectarea talentelor din sectorul creativ și IT cu hub-urile culturale, programul Muzeele Viitorului va încuraja oamenii să învețe mai multe despre țara lor, va spori turismul internațional și va revitaliza elemente culturale importante pentru noua generație
– Jeff Brian, șeful Misiunii USAID în Moldova
Pernilla Nordvall, Secretar secund al Ambasadei Suediei la ChișinăuPremiile oferite recunosc importanța și inovația exponatelor muzeale în realitatea virtuală și augmentată. Muzeul a reușit ceva extraordinar prezentând aceste expoziții pentru publicul larg. Felicitări Muzeelor din țară pentru această recunoaștere pe care ați meritat-o. Ne inspirați pe toți prin dedicația și munca pe care o faceți zi de zi
Acest eveniment este unul semnificativ pentru muzeul nostru. În această toamnă, muzeul va împlini 135 de ani de la fondare, iar tot ce realizăm în cadrul proiectului Muzeele Viitorului se pliază foarte frumos cu acest jubileu. Datorită inițiativelor de dezvoltare a patrimoniului cultural, muzeele din țară sunt tot mai vizibile, la fel și activitățile care sunt desfășurate de către aceste instituții culturale. Proiectele prezentate astăzi cu siguranță vor fi un punct de atracție al muzeului, iar noi îi așteptăm pe toți să ne viziteze
Petru Vicol, directorul Muzeului Național de Etnografie și Istoria Naturală
Premiul Pentru inovare în promovarea patrimoniului a fost oferit Muzeului Național de Istorie Naturala și Etnografie, iar de distincția Pentru interactivitate în prezentarea conținutului muzeal s-a învrednicit Muzeul Național de Istorie a Moldovei.
Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost premiat la categoria Prezentarea artei prin intermediul realității virtuale și augmentate, iar Muzeul Național al Literaturii Române a fost apreciat Pentru lansarea rețelei de reședințe creative. Premiul Pentru proiecții imersive și implicarea tinerilor artiști a ajuns la Muzeul de Istorie a Orașului Chișinău, iar Muzeul Vatra Dumenului a primit distincția – Pentru integrarea creativității în experiența vizitatorilor. În cadrul evenimentului, au fost apreciate cu distincții Pentru activarea comunităților rurale și muzeele regionale din cadrul Proiectului „Rama Albastră”. Este vorba despre muzeele din Mereni, Sofia, Călărași, Taraclia, Horești și Trușeni.
De asemenea, cei mai buni muzeografi din țară au fost celebrați de Ministerul Culturii. Au fost oferite premiile:
- Pentru contribuție și suportul tehnic în digitalizarea și evidența patrimoniului muzeal – Adriana Hadjiraev, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei;
- Pentru contribuție în dezvoltarea, promovarea, păstrarea și valorificarea patrimoniului muzeal – Lina Bogatu, Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a Moldovei;
- Pentru contribuție la gestionarea și documentarea patrimoniului muzeal – Nicolae Curoșu, Muzeul Național al Literaturii Române;
- Pentru contribuție în dezvoltarea, promovarea, păstrarea și valorificarea patrimoniului muzeal – Veaceslav Ciutac, Muzeul Național al Literaturii Române;
- Pentru contribuție în cercetarea, valorificarea și promovarea patrimoniului în domeniul antropologic și arheologic – Vitalie Burlacu, Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”;
- Pentru contribuție și suportul tehnic în digitalizarea și evidența patrimoniului muzeal – Angela Simalcsik, Rezervația Cultural-Naturală „Orheiul Vechi”;
- Pentru contribuție la păstrarea, valorificarea și promovarea patrimoniului muzeal – Livia Ermurachi, Muzeul Național de Istorie a Moldovei;
- Pentru contribuție la păstrarea, valorificarea și promovarea patrimoniului muzeal – Ludmila Cojocari, Muzeul Național de Istorie a Moldovei;
- Pentru devotament în activitatea muzeistică – Natalia Șalaghirova, Muzeul Național de Artă al Moldovei;
- Pentru contribuție în organizarea proiectelor expoziționale – Valentina Baleanu, Muzeul Național de Artă al Moldovei;
- Pentru contribuție în reabilitarea Cimitirului Evreiesc – Iuliu Palihovici, Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova.
Distincția Ministerului Culturii pentru acțiuni de promovare și includere a patrimoniului muzeal în circuitul turistic național și internațional i-a revenit Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, care este în custodia Muzeului Național de Artă al Moldovei, iar Trofeul în domeniul muzeografiei – Muzeului de Istorie și Etnografie din Călărași.
În cadrul Galei, în premieră, a fost proiectat videoul imersiv pe instalația „Pomul Vieții”, și cele două animații cu ajutorul Realității Augmentativă (AR) ale picturilor murale „Nunta” și „Hora moldovenească”, de la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală, produse în cadrul programului Muzeele Viitorului.
„Pomului Vieții” cuprinde trei axe, pentru a oferi o vizibilitate impresionantă, iar imaginile proiectate se schimbă cu un simplu gest al mâinii, în timp ce sunt redate informații audio detaliate despre istoria și semnificația Pomului Vieții. Picturile murale „Hora” și „Nunta moldovenească” au fost animate cu ajutorul Realității Augmentate, iar la scanarea cu aplicația gratuită Artvive acestea prind viață și detaliază tradițiile de nuntă și specificul portului popular. Animațiile sunt disponibile în limbile română, engleză și rusă.
Programul Muzeele Viitorului își propune creșterea vizibilității instituțiilor culturale prin integrarea inovațiilor și modernizarea experiențelor vizitatorilor. Programul e susținut de Ministerul Culturii, Proiectul Tehnologiile Viitorului, finantat de USAID, Suedia si Marea Britanie, și de Proiectul USAID de Competitivitate si Reziliența Rurală și Centrul Artcor.