Republica Moldova va semna Acordul-cadru pentru instituirea Alianței Internaționale pentru Energie Solară (ISA). Avizul pentru semnarea acestui document a fost aprobat astăzi de membrii Comisiei parlamentare pentru politică externă și integrare europeană.
Alianța Internațională pentru Energie Solară oferă o platformă de cooperare între țările cu resurse solare abundente. Obiectivele ISA includ extinderea proiectelor de energie solară, promovarea finanțărilor pentru inovare, cercetare și dezvoltare comune, precum și facilitarea schimbului de idei și dialogului între specialiști printr-o platformă cibernetică.
Strategia „Către 1000” a ISA vizează mobilizarea a 1000 de miliarde de dolari americani în investiții pentru soluții de energie solară până în 2030. Aderarea Republicii Moldova la ISA va facilita atragerea investițiilor în energia regenerabilă și va sprijini promovarea tehnologiilor inovatoare în acest domeniu.
Alianța Internațională pentru Energie Solară a fost creată în 2015, la inițiativa președintelui Franței și a prim-ministrului Indiei. Inițial, Acordul-cadru a fost semnat de 16 țări, iar până în prezent, șapte state membre ale UE au ratificat acest acord.