Amendamentul a fost elaborat cu scopul de a consolida cadrul normativ în domeniul asigurării securității statului și de a combate activitatea infracțională care vizează suveranitatea, independența, unitatea, indivizibilitatea, securitatea sau capacitatea de apărare a Republicii Moldova, potrivit tvrmoldova.md.
Astfel, se propune ca în Codul Penal să se stipuleze că „trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat, de către un cetăţean al Republicii Moldova, împotriva suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova, în interesul unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanţilor lor, este exprimată prin: trecere de partea inamicului pe timp de război sau conflict armat; spionaj; divulgare a secretului de stat; acordare de ajutor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului.” Respectiv, se urmărește conferirea acestei norme de incriminare o claritate mai bună, prin consfințirea trăsăturilor esențiale ale faptelor infracționale care definesc trădarea de patrie, precum și protejarea valorilor fundamentale existenței statului, care sunt consfințite expres în Constituție.
De asemenea, se propune introducerea unei forme suplimentare a trădării de patrie. Este vorba despre acordarea de ajutor unui stat străin, unei organizații străine, unei entități anticonstituționale sau reprezentanților lor în vederea desfășurării unor activități ostile împotriva securității statului. Acest lucru se poate exprima inclusiv prin campanii de dezinformare, activitate organizată, într-o anumită perioadă de timp, pusă la cale pentru a realiza obiective ostile prin dezinformarea societății, activitate care este de natură să aducă atingere suveranităţii, independenței, unității, indivizibilității, securității sau capacităţii de apărare a Republicii Moldova.
Proiectul de amendament urmează a fi înregistrat și examinat în comisia de profil.