Pretorul sectorului Ciocana din capitală, Sinilga Școlnic, riscă să rămână fără funcție. Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare privind încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale de către aceasta.
Mai exact, inspectorul de integritate a constatat prezența unei diferențe substanțiale și deținerea averii cu caracter nejustificat, în anul fiscal 2017, în mărime totală de 131 492 lei între averea dobândită și veniturile obținute de către subiect și membrii săi de familie. Totodată, Școlnic nu a putut prezenta justificative privind disponibilitățile financiare ce sunt constatate ca diferențe între veniturile sale în raport cu cheltuielile.
Astfel, după rămânerea definitivă a actului de constatare, subiectului îi va fi întrerupt raportul de muncă, fiind decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică pe o perioadă de trei ani, cu înscrierea în Registrul interdicțiilor.
La fel, în vederea confiscării averii nejustificate, cauza se va transmite instanței de judecată.