Guvernul moldovean a aprobat un proiect propus de Ministerul Apărării pentru înființarea unui colegiu militar. Autorii inițiativei susțin că Armata Națională se confruntă cu un deficit de tehnicieni militari calificați, potrivit europalibera.md.
O notă a Ministerului Educației la acest proiect arată că noua instituție ar urma să fie înființată din 1 iunie 2024. Anual, ministerul va cheltui peste 4,7 milioane de lei pentru a acoperi necesitățile financiare a noului colegiu.
Potrivit documentului aprobat, colegiul militar va fi în subordinea Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” și va avea statut de instituție de învățământ profesional tehnic.
„Acum, Academia Militară are dreptul formării ofițerilor cu studii superioare, dar nu și a tehnicienilor militari cu studii tehnice. Alte instituții de învățământ din țară nu oferă formare în specialitățile militare și de apărare”, argumentează reprezentanții Ministerului Apărării.
Colegiul va avea nevoie de 12 cadre didactice și ar urma să pregătească anual 60 de tehnicieni militari.