Consilierii PAS din CMC au depus un denunț la Procuratura Generală cu privire la construcția unui bloc locativ fără acte permisive în centrul istoric din Chișinău, potrivit deschide.md
În acest sens, consiliera municipală PAS, Anetta Dabija, a criticat inacțiunile responsabililor din cadrul Primăriei Chișinău, care ar duce la aceste construcții ilegale.
În ultima vreme observăm tot mai multe șantiere sau construcții care se ridică fără acte permisive, fără autorizațiile corespunzătoare pe teren municipal, terenul orașului. O practică nocivă care pune în pericol siguranța oamenilor din Chișinău și dezvoltarea urbană a orașului per general.
La sfârșitul anului trecut am remarcat că se construiește fără autorizație un bloc în centrul istoric. Blocul se află pe strada Ismail. În calitate de consilieră municipală am verificat dacă lucrările se fac în baza documentației permisive, dar și sesizat Inspectoratul Național al Supravegherii Tehnice (INST), care ne-a confirmat că lucrările de construcție au loc fără acte permisive cum ar fi certificatul de urbanism și autorizația de construcție
Anetta Dabija
Potrivit alesului local, lucrările la acel bloc locativ s-au făcut cu încălcări după ce a fost demolată o clădire, care era fără documentație de proiect și fără autorizație. Demnitara mai spune că Agenția de Inspectare a Monumentelor a efectuat câteva verificări și a emis un proces verbal pentru contravenții.
INST a efectuat câteva controale, a pus amenzi și a solicitat beneficiarului care construiește să stopeze imediat lucrările – lucru care nu s-a întâmplat. Este important să menționăm faptul că Primăria mun. Chișinău nu trebuie să fie indiferentă și să se implice în acest caz pentru că terenul pe care se construiește abuziv – este în proprietatea municipalității și până la acest moment nu există un act, acord, decizie dintre Primărie și beneficiar care ar permite orice fel de lucrări de construcție.
Prin urmare, depunem astăzi o sesizare la procuratură în acest caz. Considerăm că acțiunile întreprinse cad sub incidența unor articole din Codul Penal al Republicii Moldova și anume: art. 199 (1) deteriorarea sau distrugerea bunurilor de patrimoniu cultural[a][b][c][d]; art. 257 executarea necalitativă a construcțiilor
Anetta Dabija
Potrivit ei, încălcările din domeniul imobiliar și din domeniul construcțiilor au consecințe foarte grave asupra siguranței locuitorilor și a modului în care se dezvoltă orașul. De aceea, consiliera a cerut ca cei, care participă la astfel de acțiuni, să fie trași la răspundere, iar Primăria să-și asume rolul primordial în prevenirea acestor încălcări.