La Gimnaziul din satul Gălășeni, raionul Rîșcani, a răsunat ultimul clopoțel pentru absolvenții care și-au luat rămas bun de la zilele de școală. Emoțiile s-au împletit cu cântecele de rămas bun, în timp ce tinerii și-au exprimat sentimente contradictorii de bucurie și de tristețe.
Foarte trist și este foarte greu să mă despart atât de colegi cât și de profesori, care mi-au fost atât de dragi. Doresc să rămân în țara mea alături de cei dragi și să fiu aici unde m-am născut.
spune Cristina Negru, absolventă
Pentru cei 10 absolvenți, drumul educațional nu se oprește aici. Îi așteaptă examenele de capacitate, o provocare pe care sunt hotărâți să o depășească cu succes.
Ne-am pregătit insistent de examene, dar, totuși, avem emoții foarte mari. Nu voi copia, deoarece vreu să demonstrez cu capul meu.
menționează Erica Vîju, absolventă
Astăzi a fost o zi foarte emoționantă, pentru noi mai ales, ca absolvenții a acestei școli și cu gândul că nu vom mai fi aici. Cât de onest este să copiezi la examem? Depinde de care examen este vorba, cât de tare schimbă acel examen viitorul. Tu ai copia, dacă ai avea posibilitatea? Depinde, în oarecare măsură, posibil că da.
a mai adăugat Daniel Bordianu, absolvent
Podidiți de lacrimi și emoții au fost nu doar elevii, dar și părinții, care au fost alături de copiii lor la fiecare pas.
Emoțiile sunt foarte mari. Am fost lângă el, am învățat cu el, am stat într-o bancă cu el.
spune o mamă
Am muncit mult, pentru a culege roade frumoase, deoarece noi suntem cei care zidesc, cei care făuresc, cei care pun temelia societății de mâine.
ALINA DODIȚĂ, directorul Gimnaziului Găleșeni
Cu aproape 100 de elevi, Gimnaziul din Gălășeni se pregătește acum să întâmpine o nouă generație, în timp ce absolvenții de astăzi se îndreaptă către noi orizonturi, purtând cu ei amintirile și lecțiile învățate aici.