În fiecare an, pe 20 iunie, în Republica Moldova este marcată Ziua Mondială a Refugiaților. Evenimentul vine să aducă în atenție situația și drepturile refugiaților din întreaga lume. Țara noastră a aderat în anul 2001 la Convenția ONU privind statutul refugiaților. Astfel, și-a asumat obligația de a proteja persoanele care au fugit de pericole, potrivit moldova1.md.
Odată cu izbucnirea războiului din Ucraina, țara noastră alături de statele vecine a devenit colacul de salvare pentru ucrainenii care fug din calea războiului, căutând un adăpost în siguranță. Julia Zenchenko, șefa organizației a femeilor refugiate ucrainene „Forța de sprijin feminin”, spune că pentru ei R. Moldova nu este doar un punct pe hartă, ci a doua casă.
Ca și mulți alți ucraineni la început aveam emoții de frică, confuzie și nu înțelegeam ce se întâmplă. Punctul forte al acestui pentru mine și alți refugiați din Ucraina a fost să fac cunoștință cu Moldova și cetățenii acestei țări. R. Moldova nu este doar un punct pe hartă, ci și gazda care ne-a primit odată ce am ajuns aici. R. Moldova ne-a oferit ajutor și susținere. Am încredere că ucrainenii la ziua de azi nu reprezintă pentru moldoveni o povară, ci și un potențial extraordinar de a face viața să fie mai bună și pozitivă. Moldovenii ne-au susținut, ne-au deschis casa și sufletele lor, ne-au ajutat să ne simțim ajutați
Julia Zenchenko
SUA își mențin angajamentul să salveze vieți și să ofere sprijin refugiaților ucraineni din țara noastră. Asigurarea vine din partea șefului interimar al Ambasadei SUA de la Chișinău, care în cadrul unui eveniment dedicat acestei zile, a vorbit despre programele acordate de autoritățile americane refugiaților din R. Moldova.
Refugiații ucraineni își folosesc abilitățile și experiențele pentru a contribui la dezvoltarea Moldovei. Am fost martorul unor programe de succes susținute de SUA care ofereau formarea profesională refugiații în tranziție pe piața muncii, granturi mici care îi ajutau pe beneficiari să deschisă centre educaționale și întreprinderi mici. Istoriile pe care le-am auzit și văzut despre refugiați îmi oferea o mare speranță pentru viitorul lor. Azi și în fiecare zi, SUA își mențin angajamentul să salveze vieți și să se alinieze suferința, lucrând cu partenerii din țară și în străinătate pentru a-i ajuta pe cei strămutați forțat la nevoie
șeful interimar al Ambasadei SUA de la Chișinău
Este foarte important să apreciem sacrificiul enorm pe care îl fac cei din Ucraina pentru a proteja democrația și integritatea. Noi niciodată nu o să le putem returna acest sacrificiu, dar prin munca de a integra cetățenii ucraineni putem face acest lucru. Trebuie să tragem lecții învățate, trebuie spă ne inspirăm din curajul ucrainenilor pentru că dacă în 2022 sau 2023 aveam iluzia că această criză complicată va avea în sfârșit, trebuie să ne pregătim că lucru complicat abia începe și să integrăm cetățenii ucraineni în societatea noastră, în educație, pe piața muncii, în servicii de sănătate
ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu
De la începutul războiului, Republica Moldova a fost tranzitată de peste un milion de refugiați. În prezent, 120 00 dintre aceștia au ales să se stabilească în țara noastră. Ziua Mondială a Refugiaților, marcată anual pe 20 iunie, este o ocazie de a aduce în atenție situația și drepturile refugiaților din întreaga lume.