Condițiile de audiere a minorilor victime sau martori ai infracțiunilor vor fi îmbunătățite. Guvernul a aprobat standarde privind amenajarea spațiilor în acest sens. Aceste spații urmează să asigure protecția, asistența și susținerea corespunzătoare vârstei minorilor, transmite IPN.
Potrivit proiectului, spațiile pentru audierea minorilor vor cuprinde trei camere – de așteptare, de audiere și de vizualizare, care vor fi amenajate prietenos. În document sunt precizate dimensiunile și dotarea celor trei zone.
Pregătirea pentru audierea copilului victimă sau martor se va desfășura în camera de așteptare, unde acesta se va prezenta cu reprezentantul legal. Camera va dispune și de un spațiu de joacă, pentru confortul psihologic al minorilor.
Audierea minorului se va desfășura în camera de audiere, în care se va afla minorul și intervievatorul – o persoană instruită pentru o comunicare eficientă. Camera trebuie să asigure izolarea minorului, să fie echipată, mobilată și decorată în conformitate cu necesitățile copiilor. De asemenea, pentru a asigura cerințele sistemului judiciar, vor fi prevăzute microfoane, camere video și căști audio.
Cea de-a treia cameră va fi destinată exclusiv vizualizării audierilor în condiții speciale, fiind dotată cu echipament de recepție și înregistrare audio-video.
Autoritățile precizează că necesitatea acestei hotărâri vine în contextul în care Codul de Procedură Penală nu explică, în prezent, conceptul de spațiu special amenajat pentru audierea copiilor.