Fenomenul bullying-ului este unul răspândit în societatea noastră și afectează în primul rând copiii – personalități în formare. Însă, acest fenomen are consecințe și asupra părinților, cadrelor didactice, chiar și a întregii comunități.
Este important să înțelegem ce înseamnă acest fenomen: „Bullying-ul este o agresivitate manifestată de către copii și se caracterizează prin repetiție, dezechilibru de putere și intenția de a intimida, umili, și hărțui o altă persoană”, a explicat Inga Golovega, specialist principal în cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport.
Este adevărat că mediul școlar oferă numeroase oportunități pentru manifestări de bullying, datorită interacțiunii frecvente dintre elevi. Totuși, bullying-ul poate apărea și în afara școlii, cum ar fi spațiile nesupravegheate din jurul instituțiilor, în curte sau pe terenul de sport, în drum spre casă sau în mediul online. În acest context, rolul cadrelor didactice devine esențial pentru combaterea bullying-ului, mai ales în situațiile în care părinții nu sunt conștienți de problema existentă. O intervenție eficientă din partea profesorilor poate contribui semnificativ la crearea unui climat școlar prietenos și sigur pentru toți elevii.
„Atunci când avem un caz de bullying, cadrele didactice trebuie să-l gestioneze, oferind atenția cuvenită celor implicați; victima bullying-ului, inițiatorul și martorii, care joacă un rol important fie în oprirea, fie în continuarea fenomenului. Începând cu ținta care are de suferit de pe urma fenomenului”, a precizat Dana Lichii, psihologă, reprezentantă a serviciului de asistență psihopedagogică din municipiul Bălți.
Campania „Împreună, fără bullying” are drept scop să prevină și să combată fenomenul. Campania este desfășurată în cadrul proiectului „Împreună pentru educație de calitate”, implementată de APSCF, în colaborare cu Ministerul Educației și Cercetării, finanțată de Liechtenstein Development Service.
Aflați în video-ul de mai jos ce este bullying-ul și cum se manifestă, care este rolul cadrelor didactice, elevilor și părinților în stoparea bullying-ului, dar și cum poți obține sprijin în caz de bullying.